Care va fi SOARTA preotului POMOHACI după ce a fost dat afară din BISERICĂ

Care va fi SOARTA preotului POMOHACI după ce a fost dat afară din BISERICĂ

După ce a fost caterisit de Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a dezvăluit noi informaţii despre viitorul preotului Pomohaci.

Cristian Pomohaci nu mai are voie să îmbrace haina preoțească și nici să săvârșească vreo slujbă religioasă, conform regulilor BOR.

”Începând de astăzi, nu mai este preot. Decizia este, practic, irevocabilă. Are dreptul, teoretic, să o conteste, în timp de 15 zile, dar nu o va face, pentru că a sfidat, până acum, toate organismele bisericești, adică nu s-a prezentat la solicitări, nu a adus probe, deci a fost caterisit.

S-a întâmplat ce trebuia să se întâmple. Are dreptul să o facă, dar e inutil să o facă, pentru că nu a adus nicio probă în favoarea lui. Dacă ar fi avut probe, le-ar fi adus. E o decizie care a fost luată în mod corect.

Ne puteți urmări și pe Google News

 Enoriașilor din Moșuni le spun că mai important e adevărul. Trebuie să plece din casa parohială. Când părintele nu încearcă nici cu un gest firesc să demonteze ceea ce a apărut”, a declarat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriahiei Române.

CITEŞTE ŞI:

Patriarhul Daniel, PRIMA REACȚIE față de SCANDALURILE SEXUALE din Biserică – EXCLUSIV

Pomohaci petrece după excluderea din preoție! În weekend le cântă ciobanilor din Sibiu

Decizie DURĂ într-unul dintre SCANDALURILE SEXUALE din BOR. Cristian Pomohaci a fost CATERISIT

SENTINȚĂ pentru Pomohaci. Consistoriul de la Alba Iulia a luat deja HOTĂRÂREA. Ce se va întâmpla cu preotul cântăreț