SMS-uri primite în toiul nopții de la Guvernul Orban. Ce le-a transmis românilor

SMS-uri primite în toiul nopții de la Guvernul Orban. Ce le-a transmis românilor

Printr-un sms semnat de ministrul sănătății, Nelu Tătaru, alegatorii care au fost plasați de DSP în carantină sau în izolare au fost informați că pot vota cu urna speciala la alegerile parlamentare de pe 6 decembrie.

Potrivit lui Nelu Tătaru, condiția este să depună o cerere la Biroul Electoral al secției de votare prin intermediul unei alte persoane.

Totuși, cei aflați într-o astfel de situație trebuie să depună, de fapt, până la data de 4 decembrie, la biroul electoral de circumscripție doar o „Cerere pentru emiterea documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale de către persoanele aflate în izolare sau carantină”.

Conform articolului 2 din Decizia nr. 94/2020 a Biroului Electoral Central, Birourile electorale județene și oficiile electorale urmează să transmită lista persoanelor aflate în carantină sau în izolare la DSP, iar Direcția de sănătate publică trebuie să comunice de îndată, dar nu mai târziu de data de 5 decembrie 2020, lista persoanelor cu privire la care s-a formulat cerere și în privința cărora s-a stabilit izolarea sau carantina, după caz, însoțită de deciziile emise privind izolarea sau carantina acestora, scrie antena3.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cum se solicită urna mobilă

În cazul alegătorilor care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate, cererile de vot prin intermediul urnei speciale, precum şi copiile actelor din care rezultă boala, starea de sănătate ori de invaliditate pot fi depuse, prin intermediul oricărei persoane, la biroul electoral de circumscripţie sau la oficiul electoral, între data intrării în vigoare a acestei decizii şi 4 decembrie.

Cererile şi documentele primite de biroul electoral de circumscripţie sau oficiul electoral, după caz, sunt transmise prin intermediul instituţiei prefectului, până cel mai târziu în data de 6 decembrie, ora 10:00, biroului electoral al secţiei de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale.

BEC mai arată că cetăţenii cu drept de vot care nu se pot deplasa la urne din cauză de boală sau invaliditate pot transmite, prin mijloace electronice, biroului electoral de circumscripţie sau oficiului electoral, după caz, cererile de vot prin intermediul urnei speciale şi copiile actelor solicitate până cel mai târziu în data de 4 decembrie.

Cererile şi documentele primite de biroul electoral de circumscripţie sau oficiul electoral, după caz, sunt imprimate de către acesta şi sunt transmise prin intermediul instituţiei prefectului, până cel mai târziu în data de 6 decembrie, ora 10:00, biroului electoral al secţiei de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale.