Abia ce s-a însurat cu Gina Pistol, că pe Smiley l-au apucat regretele. Ce s-a întâmplat, de fapt, la nuntă

Abia ce s-a însurat cu Gina Pistol, că pe Smiley l-au apucat regretele. Ce s-a întâmplat, de fapt, la nuntă Sursă Facebook

Smiley a oferit primele declarații după nunta cu Gina Pistol. El a povestit că a fost unul dintre cele mai emoționante momente din viața lui, dar că regretă că nu a apucat să facă tot ce și-a propus.

Smiley a povestit că cel mai emoționant moment de la nuntă a fost dansul cu soția sa, Gina Pistol, și fetița lui Josephine. Artistul a recunoscut că au fost și clipe dificile și că partenera lui a fost extrem de obosită la eveniment, dar că a reușit să-i readucă zâmbetul pe buze.

„Momentul care cu siguranță a fost special, a fost dansul nostru în doi și trei, și apoi cu părinții noștri, cu nașii noștri. Am ales și o piesă specială pentru noi, 'Dance me to the end of love'. Am ales-o pentru că ne place nouă foarte tare și pentru că noi cam dansăm așa prin viață, câteodată mai bine, câteodată mai rău, câteodată mai călcăm în străchini, știi cum e? Dar mergem înainte tot dansând și sper să mergem înainte până la sfârșitul dragostei și, mă rog, până la sfârșitul vieții, sperăm noi, să se termine dragostea odată cu viața sau invers.

Și cred că a mai fost un moment pe care eu îl țin minte foarte bine. Gina era foarte obosită și eram, cumva, la un moment dat, o pierdusem. Am stat cu ochii pe ea tot timpul, mai vorbeam cu lumea, mai dansam, mă mai întorceam la ea și, la un moment dat, am simțit-o că era așa, ușor pierdută în spațiu, și am tras-o de-o parte și am stat așa îmbrățișați numai noi doi. Am tras-o mai la o parte, că e haos mare la o nuntă atât de mare, mă rog, prin haosul ăla toată lumea s-a distrat, evident, dar ne-am retras, că e important să ne mai deconectăm, să ne aducem aminte că ne-am căsătorit”, a povestit Smiley.

Ne puteți urmări și pe Google News

Singurul regret al lui Smiley după nuntă

Smiley a mai spus că singura tradiție pe care și-a dorit-o Gina Pistol a fost să arunce buchetul, dar că a uitat. Artistul a mărturisit că dorea să cânte și el la nunta lui, dar că nu a mai apucat și că planul nu a mers chiar așa cum și-a propus.

„Băi, am uitat... Deci, acum, i-am zis Ginei 'Buchetul l-ai aruncat?'. Nici buchetul nu l-a aruncat. Să vă spun o treabă care mi s-a părut mie haioasă, astăzi. Am realizat că eu la nunta mea n-am cântat. Nu, n-am cântat la nunta mea, dar a cântat nevastă-mea. N-am apucat, am vrut și n-am mai apucat. Efectiv, n-am mai apucat, am vrut să cânt, mi-am pus căștile și nu am mai apucat, pentru că erau atât de mulți oameni care cântau, am mai primit și o surpriză, adică a fost haos, toată lumea a cântat și au fost atâția oameni care au cântat așa de frumos, trupa The Kolors, nici ei nu au apucat să cânte cât au avut de cântat.

smiley-gina pistol.v1

Sursă Facebook

Damian Drăghici, la fel, mi-a făcut surpriză, a făcut și el un moment cu toată lumea. La un moment dat, unul dintre partenerii noștri mi-a făcut surpriză, l-a chemat pe Luis Gabriel care ne-a cântat, s-au cântat piesele mele în stilul lor. Deci, a fost ceva superb, după care a venit trupa Azur. Păi cred că a cântat mai multe. A cântat și cu Damian, a cântat și cu Azur”, a declarat artistul pentru știrileprotv.