Cântăreţul s-a refugiat în muncă şi îşi petrece "serile romantice" în studio, după ce s-a despărţit de Laura Cosoi, cu care a avut o relaţie de cinci ani, potrivit Showbiz.ro.
"În perioada asta, serile mele romantice se desfăşoară în studio, unde comandăm şi mâncăm la grămadă", a spus Smiley. Laura Cosoi declara, în urmă cu câteva zile, că nu infidelitatea a fost motivul despărţirii şi că cei doi au păstrat legătura. "Nu mă miră că a fost singur la eveniment (gala premiilor Romanian Music Awards - n.r.)... Încă sunt eu acolo", a declarat vedeta pentru CanCan.