Smiley îmbătrânește frumos. Celebrul artist își amintește ce și-a cumpărat din primii bani câștigați

Smiley îmbătrânește frumos. Celebrul artist își amintește ce și-a cumpărat din primii bani câștigați

Sâmbătă, pe 27 iulie, Smiley împlinește frumoasa vârstă de 36 de ani, iar pentru a sărbători acest moment deosebit și-a luat câteva zile de concediu și a fugit prin țară pentru a se relaxa.

Andrei Tiberiu Maria, cunoscut mai bine ca Smiley, s-a născut pe 27 iulie 1983 în Piteşti, judeţul Argeş. Numele de scenă l-a primit de la colegii din trupa Simplu, datorită atitudinii sale optimiste și joviale. A făcut istorie în trupa Simplu, alături de care a lansat cinci albume premiate cu Discul de Aur, după care artistul s-a îndreptat către o carieră solo.

Lecțiile de viață primite până la 36 de ani

Povestea succesului pentru artist se poate rezuma la o frază: „Pentru mine succesul înseamnă să îmi creez un drum făcând ceea ce iubesc, alături de oameni pe care îi iubesc”, a declarat Smiley pentru Revista Capital. Tatăl său a fost de o adevărată inspirație, el a fost persoana care l-a învățat că nu există cuvântul „nu pot”. „Tata mi-a zis că nu există nu pot, nu vreau, tot de la el am învățat determinarea, am învățat principiile solide, coloana, să recunosc când greșesc, să am o conduită dreaptă în viață. De la mama am învățat compasiunea, empatia, am învățat să râd mai mult. Toate principiile și valorile pe care le am sunt de la părinții mei. Pe parcurs, am învățat și eu lecțiile mele, însă lecțiile de bază le-am primit de la ai mei și încă le mai primesc”, a povestit Smiley. Pentru el, familia este extrem de importantă și regretă că ziua nu are mai mult de 24 de ore pentru a putea să le dedice mai mult timp.

Ne puteți urmări și pe Google News

Smiley și HaHaHa Production

În anul 2009, artistul și-a pus bazele propriei case de producție: HaHaHa Production. „Am început totul din pasiunea mea pentru muzică, a fost un fel de inconștiență creatoare, în sensul că nu am luat în calcul și partea administrativăa afacerii”, spune acesta. Anul acesta, casa sa de producție a împlinit 11 ani de existență, 11 ani de când aduce în prim plan muzica. Mereu a căutat voci și personalități speciale. Artistul este de părere că este nevoie de muncă, determinare și curaj. „Artiștii vor fi întotdeauna o specie aparte, vor fi modele, vor arăta cu degetul problemele din societate și vor deschide drumuri, vor fi un reper prin creația lor”, a mărturisit acesta revistei Capital.

Lucruri mai puțin știute despre artist

Smiley a mărturisit că primii bani câștigați i-a investit într-o pereche de sneakersi originali. „Acum dorințele mele sunt mai puțin materiale, mă preocupă dezvoltarea personală și relațiile cu oamenii, pentru că mi-am dat seama cât e de important să ai relații sănătoase și frumoase cu oamenii din jur. Îmi doresc să scot muzică multă, bună, să cunosc oameni interesanți, să învăț”.