Slujba de Înviere, în parcul arheologic de la catedrală, la Constanța

Slujba de Înviere, în parcul arheologic de la catedrală, la Constanța

Mii de credincioși vor asista, la Constanța, în parcul arheologic de lângă Arhiepiscopia Tomisului, la slujba de Înviere oficiată de IPS Teodosie. Înaltul ierarh va aduce lumina de pe mare, fiind așteptat de enoriași pe faleza Cazinoului pentru a pleca apoi în procesiune spre Catedrala Sfinții Petru și Pavel.

În această seară, la ora 23:30, IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în zona falezei Cazinou. Lumina Sfântă va fi purtată în procesiune până în fața Catedralei arhiepiscopale, unde va fi oferită credincioșilor. De la ora 24.00, se va oficia Canonul Învierii, urmat, de la ora 1:00, de oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala arhiepiscopală. Vor fi prezenți mii de credincioși, localnici dar și turiști care, potrivit IPS Teodosie, și-au anunțat participarea la slujba de la catedrală.

 

Duminică, în prima zi de Paști, începând cu ora 12.00, la Catedrala arhiepiscopală, ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulație internațională, simbolizare a universalității creștinismului. Seara, de la ora 17.30, la Casa de Cultură din Constanţa,  Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului va susține tradiționalul Concert pascal. Intrarea este liberă. După concert,  ierarhul va întâmpina publicul cu ouă, cozonac și vin, în tradiționala ciocnire a oului pascal, dimpreună cu salutul creștin „Hristos a Înviat!”. (Foto Arhiva EVZ)

Ne puteți urmări și pe Google News