Editura Evenimentul si Capital

Slavii cu mentalitate vestica

0189e42bc8d36d498ce0bace1fef245d
Autor: | | 0 Comentarii | 0 Vizualizari

Plecati de pe meleagurile natale in speranta unui trai mai bun, slovacii din Transilvania nu au gasit intotdeauna ce au cautat.

Evenimentul zilei” continua proiectul jurnalistic dedicat micilor comunitati minoritare din Transilvania, cu slovacii rasfirati in zona de vest a Romaniei, mai ales in judetele Bihor si Arad.

In urma cu 151 de ani, familiile de tapinari Merka, Zetoch, Meniura si Iurcic din localitatea Zemplin, situata in nord-vestul Slovaciei, si-au incarcat agoniseala in carute si au decis sa plece, unde or vedea cu ochii, pentru a gasi un trai mai bun. Au traversat Imperiul Austro-Ungar si s-au asezat in inima unei paduri de ceri din Ardeal, zona denumita de slovaci Valea Cerului.

In schimbul lemnului taiat si transportat la gaterul din Suplacul de Barcau, un grof maghiar i-a pasuit pe domeniile lui. Cu timpul, slovacii au scos cerul si s-au asezat la radacina lui. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, 60 a dintre ei s-au intors in Slovacia. De dorul si dragul celor plecati, slovacii ramasi au compus o doina, unica prin versuri, dar mai cu seama prin melodia care curge lin ca adierea vantului prin crengile cerului.

Vremuri grele

Trei generatii dupa ce au ajuns in Valea Cerului, barbatii din padurea cu ceri slujeau la doi frati slovaci, putrezi de bogati, dar ai dracului de zgarciti si rai. Satenii nu stiu prea bine nici de unde au venit si nici cum au ajuns fratii Iovan si Pavel Ghil sa detina suprafete intinse de pamant si peste 500 de capete de animale in zona Suplacului de Barcau.

La vremea aceea, slovacii din Valea Cerului purtau opinci, iar casele aratau ca niste bojdeuci, acoperite cu paie.. „De la varsta de sapte ani am slujit la grofii Ghil, arza-i-ar pamantul acolo unde sunt, Doamne iarta-ma, dar o data n-am ajuns sa-mi tai pita, am mancat atat cat mi-au dat. Un an am tras pentru un rand de haine si o pereche de bocanci. Nu mi-au dat decat hainele si n-am sa-i iert toata viata mea pentru bocancii promisi”, isi aminteste batranul Ivan Pap, stergandu-si cu batista, lacrimile de sub povara celor 74 de ani.

„Eu am prins vremurile acelea cand oamenii n-aveau incaltari. Umblam iarna prin zapada numai cu ciorapi de lana. Da, parca n-am simtit frigul... cantam... toata lumea canta atunci pe ulita, mai ales cand se taiau porci, intervine Berta Papai, din aceeasi generatie.

Primul exod

Mai tarziu, intr-o toamna rece a anului 1946, un ofiter slovac a chemat la biserica toata suflarea din Valea Cerului. „Ne-a spus ca, daca vrem sa plecam de aici in Slovacia, avem la dispozitie doua saptamani si sa-l asteptam la gara din Alesd. A spus ca nu ne trebuie nimic ca avem acolo tot ce ne trebuie. A facut un tabel si a plecat. Si eu cu barbatul meu ne-am pregatit, dar m-au apucat durerile nasterii si n-am mai putut pleca. Doamne, cat am putut sa plang dupa aceea”, ne-a marturisit cea mai batrana femeie din sat.

La cei 85 de ani, ochii Rozaliei Fatura sunt secati de lacrimi. Necazurile si tristetea au sapat adanc pe un obraz candva curat si plin. Fusese o femeie frumoasa la vremea ei. A avut noua copiii. Pe vreo cinci dintre ei i-a condus deja pe ultimul drum, pe unii, abia nascuti, pe altii, mai tarziu. O fata i s-a prapadit la varsta de 45 de ani.

Doina de la radacina cerului

Peste 60 la suta din slovaci au plecat din Valea Cerului in toamna anului 1946. „Doi frati de-ai tatei au plecat atunci in Slovacia. Tata n-a vrut, ca-i ramasese tot pamantul fratilor lui. Dar am aflat dupa aceea ca, atunci cand au ajuns acolo, au primit fiecare cate o casa cu gospodarie cu tot. Armata slovaca a evacuat nemtii dintr-un sat intreg. Le-au dat termen trei ore ca sa-si ia lucrurile si paraseasca locuintele. Cand au ajuns fratii lui tata, sobele inca mai erau calde” ne-a povestit un localnic.

„Mie nu-mi pare deloc rau. Pentru nimic in lume nu mi-as fi lasat casa. Oricum nu mancam eu mai bine acolo”, a intervenit batranul Pap. „A fost o decizie grea pentru noi. Aici se traia intr-adevar greu, dar eram macar impreuna, asa am trait o alta tragedie. Am privit cum se despart parintii de copii, fratii de surori si ne-am uscat sufletele de dorul celor dragi.

Fratele nostru mai mare a plecat si el si l-am mai vazut abia dupa 20 de ani. Pe un frate de-al tatalui nostru, n-am mai apucat sa-l mai vedem, el a murit. Mi-au spus copiii lui ca s-a stins, pur si simplu de dor de casa”, ne- a marturisit Rozalia Veidac, acum in varsta de ’76 de ani. Slovacii care nu s-au putut desprinde de vatra satului, si-au strigat, timp de sase decenii, dorul si durerea despartirii de cei dragi prin doina lor, nascuta acolo la radacina cerului.

Asta-i culmea culmilor! Unde a fost fotografiat Grigore Lese, dupa scandalul de la Targu Lapus! Fanii au luat foc

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Administratie Locala

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI