SkyEurope a intrat în faliment

Operatorul aerian low-cost a anunţat că va intra în faliment pentru a se reorganiza, anunţă AP.

Potrivit companiei slovace, o instanţă din Bratislava i-a permis intrarea în faliment şi i-a oferit protecţie în faţa creditorilor în timp ce conducerea va restructura afacerea pentru a o face mai atractivă pentru potenţialii investitori.

Zborurile, locurile de muncă şi salariile vor fi asigurate în timpul procedurii de faliment, se mai arată în comunicatul companiei.

La începutul anului, compania aeriană a anunţat că afacerile sale au fost grav afectate de criza economică mondială, fiind nevoită să îşi reducă flota la numai cinci avioane, de la 15 aparate de tip Boeing 7373, câte avea în a doua parte a anului 2008.

În cei şase ani de existenţă, SkyEurope nu a raportat niciodată profit.