Skoda pregăteşte terenul pentru modelul low-cost care va concura Loganul

Producătorul auto ceh Skoda a demarat procesul de mărire a capacităţii de producţie la uzina proprie din Mlada Boleslav pentru a face loc viitorului sedan low-cost, cu care va concura Dacia Logan.

Anul viitor, uzina Skoda din Mlada Boleslav va fi pregătită pentru producţia modelului low-cost care va concura Dacia Logan.

Producătorul auto ceh a demarat procesul de mărire a capacităţii de producţie a fabricii în care sunt asamblate, în prezent, gamele Fabia şi Octavia, pentru a face loc viitorului sedan destinat segmentului dominat de autoturismul conceptut de Renault, scrie "Automotive News".

Rivalul ceh al berlinei Dacia, dezvoltat pe o platformă revizută a modelului Fabia căreia i se vor alipi şi componente împrumutate de la Octavia, va fi, probabil, ceva mai scump decât automobilul românesc. 

Lansarea modelului low-cost se înscrie în strategia Skoda de dublare a vânzărilor mărcii, până în 2015, de la 762.000 de unităţi (nivel-record, atins anul trecut) la 1,5 milioane de unităţi.