Situaţie TENSIONATĂ în AMERICA de SUD. Preşedintele face ACUZAŢII grave: „Este HITLER al timpurilor MODERNE”

Preşedintele Venezuelei, socialistul Nicolas Maduro, l-a calificat luni pe omologul său brazilian Jair Bolsonaro, de extrema dreaptă, drept ''Hitler al timpurilor moderne'', relatează AFP.

„Bolsonaro este Hitler al timpurilor moderne. El este. În schimb el duce lipsă de curaj şi de forţă de decizie, deoarece este o păpuşă, o marionetă, a grupurilor (de influenţă), a sectelor (...). Bolsonaro este provenit dintr-o sectă”, a declarat Maduro într-un discurs în Adunarea Constituantă, compusă doar din partizanii săi.

Noul preşedinte brazilian, în vârstă de 63 de ani, a sosit la putere datorită sprijinului bisericilor evanghelice, confesiunea soţiei sale Michelle (38 de ani).

„Poporul brazilian se va ocupa de el”, a adăugat preşedintele venezuelean, calificat şi el drept ''dictator'' de către Bolsonaro.

Nicolas Maduro (56 de ani) a fost învestit în funcţie pe 10 ianuarie, pentru un al doilea mandat de şase ani, contestat de către opoziţie şi nerecunoscut de către o bună parte a comunităţii internaţionale, inclusiv Brazilia, transmite Agerpres.

Recent Jair Bolsonaro, s-a declarat deschis unor discuţii privind instalarea unei baze militare americane pe teritoriul ţării sale, ceea ce ar însemna o schimbare radicală de direcţie în politica externă a Braziliei după precedentele guvernări de stânga, transmit Reuters şi AFP.

La rândul său, secretarul de stat american Mike Pompeo a afirmat că SUA speră că noul guvern de dreapta din Brazilia va susţine demersul Washingtonului de rezolvare a crizei politice şi economice din Venezuela, relatează joi agenţia de presă DPA.