Situație fără precedent în România! Prima femeie care fuge de sub escorta poliției. Cum i-a fentat pe oamenii legii

Situație fără precedent în România! Prima femeie care fuge de sub escorta poliției. Cum i-a fentat pe oamenii legii Sursa: arhiva EVZ

Joi seara, polițiștii din Neamț au avat parte de o surpriză total neplăcută. În timp ce transportau o femeie de 38 de ani către arestul IPJ Bacău, aceasta a fugit de sub escortă. Este primul caz de acest gen din România, femeie fiind dată în urmărire și internațional.

O persoană de sex feminin, în vârstă de 38 de ani, a reușit să scape, joi, de sub supravegherea poliției. Aceasta era dusă de o escortă către arestul IPJ Bacău, fiind anchetată într-un dosar extrem de stufos cu jafuri efectuate în Italia. Femeia a profitat de un moment de neatenția din partea organelor legii și a reușit să fugă. Este dată în urmărire generală și se ia în considerare varianta unui complice. Poliția a făcut publice semnalmentele ei și fac apel către toți cetățenii care au informații cu privire la acest caz. Au fost instalate filtre și s-a cerut chiar și ajutorul jandarmeriei pentru capturarea ei.

„Persoana a fost adusă la IPJ Bacău pentru a fi introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă întrucât este posesoare de mandat european de arestare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt pe teritoriul Italiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

Poliția a oferit semnalmentele femeii fugare

Ne puteți urmări și pe Google News

Polițiștii cer ajutorul tuturor cetățenilor, rugându-i ca, oricine poate oferi informații cu privire la acest caz, să sune la numărul unic de urgențe 112. Pentru ca femeia să poată fi recunoscută, organele legii au făcut publice semnalmentele acesteia.

Este vorba despre o persoană de sex feminin, în vârstă de 38 de ani, cu o înălțime de 1,70-1,75 metri. Construcția este una atletică, ochii căprui, ten deschis și părul brunet. În momentul în care a fugit de sub escorta poliției, femeia era îmbrăcată cu o pereche de pantaloni negri, o cămașă de culoare albastru deschis și un hanorac gri. În picioare aceasta avea o pereche de bocanci.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și Bacău au instituit filtre în județele Bacău și Neamț. De asemenea, au fost angrenate forțe suplimentare de la toate serviciile operative în vederea identificării acesteia. În acest caz a fost solicitat ajutorul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău.