Sindicatele serviciilor de ambulanță vor organiza miercuri, 4 noiembrie, un protest la nivel naţional, în intervalul orar 10:00 – 12.00, dacă premierul nu va invita la discuţii conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România (FNSAR) până marţi, 3 noiembrie, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

Totodată, începând cu data de 5 noiembrie, personalul din serviciile de ambulanţă va intra în grevă japoneză pe perioadă nedeterminată până la soluţionarea favorabilă a revendicărilor.

„Protestul se va desfăşura în toate sediile centrale din serviciile de ambulanţă judeţene, iar în Bucureşti protestul va fi organizat în Piaţa Victoriei, cu obiectiv pichetarea Guvernului, unde va fi prezent un grup de 80 de protestatari, grup format din reprezentanţii sindicali ai organizaţiilor sindicale din toate Serviciile Publice de Ambulanţă din România”, se menţionează în comunicat.

Personal suplimentar și o nouă grilă de salarizare

Conducerea FNSAR a înaintat solicitare în scris premierului României pentru a stabili în regim de urgenţă întâlnirea cu conducerea FNSAR, întâlnire care, potrivit sindicaliştilor, a fost promisă de premier.

În situaţia în care până marţi 3 noiembrie premierul nu va invita la discuţii conducerea FNSAR, miercuri 4 noiembrie, de la ora 10:00 va avea loc protestul naţional al serviciilor de ambulanţă, timp de două ore, iar începând cu data de 5 noiembrie, personalul din serviciile de ambulanţă va intra în grevă japoneză pe perioadă nedeterminată, până la soluţionarea favorabilă a revendicărilor.

Revendicările FNSAR sunt: suplimentarea cu personal în serviciile de ambulanţă, rectificarea bugetară la nivelul necesarului pentru a asigura drepturile salariale şi cheltuielile materiale necesare pentru continuitatea activităţii în serviciile de ambulanţă, reaşezarea salarizării asistentului medical, a managerului general şi a membrilor comitetului director din serviciile de ambulanţă.

Totodată, pe lista de revendicări se mai află salarizarea întregului personal din Serviciile Publice de Ambulanţă începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul grilei anului 2022, precum şi asigurarea pensiei de urmaş familiei acestuia în urma decesului personalului din Serviciile Publice de Ambulanţă în lupta cu virusul COVID -19.