Situaţie dezastruoasă la casele de pensii. Măsură radicală a ministrului Muncii

Situaţie dezastruoasă la casele de pensii. Măsură radicală a ministrului Muncii

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a anunţat, vineri, că peste 45.000 de dosare de recalculare a pensiilor sunt în întârziere, în medie cu până la trei luni.

De asemenea ministrul a mai spus că în urma verificărilor pe care le-a făcut sunt dosare care au întârzieri chiar şi de jumătate de an.

În aceste condiţii, Violeta Alexandru a solicitat directorilor de la casele de pensii, ca până în prima săptămână a lunii decembrie, să prezinte o situație la zi, dar și soluții pentru rezolvarea problemei.

Ca atare, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a emis un comunicat de presă despre această situaţie

Ne puteți urmări și pe Google News

„În videoconferinţa organizată astăzi de ministrul Muncii şi Priotecţiei Sociale, Violeta Alexandru, cu cei 42 de directori executivi ai caselor judeţene de pensii plus cele ale sectoarelor municipiului Bucureşti, fiecare director a fost întrebat cu privire la aceste întârzieri, dându-li-se termen prima săptămână a lunii decembrie pentru rezolvarea lor”, se arată în comunicat

Potrivit sursei citate, primele cinci case de pensii cu întârzieri sunt, în ordine, București Sector 1, Alba, Gorj, București Sector 3 şi Argeş.

Principalele cauze se referă la prioritizarea dosarelor noi; lipsa de răspuns din partea angajatorilor la solicitările Caselor de confirmare a stagiului de cotizare; termenele de soluţionare la Comisia Centrală de Contestaţii care pot dura până la 2 ani; o improprie împărţire a sarcinilor între operatori şi verificatori în activitatea de gestionare a dosarelor; schimbările legislative în domeniul pensiilor; nNivelul rudimentar de gestionare a arhivelor; comunicarea deficitară cu instituţiile omoloage din statele membre UE din cauze imputabile CNPP; grave probleme în sistemul informatic gestionat de CNPP.

„Niciun pensionar nu tebuie să se roage de casele judeţene de pensii să respecte legea şi termenul de 45 de zile în soluţionarea dosarului de pensionare. Pe tot parcursul procesului de verificare şi emitere a deciziei de pensionare, respectiv de recalculare, între angajaţii caselor judeţene de pensii şi pensionari trebuie să existe o comunicare clară şi asumată astfel încât oamenii să aibă încredere că instituţiile responsabile soluţionează cu celeritate fiecare dosar”, a spus Violeta Alexandru, potrivit observator.tv