Cu toate că oamenii cred că mâncarea de post este mult mai sănătoasă decât cea „de toate zilele”, alimentele speciale sunt adevărate bombe chimice. Spre exemplu, pateurile vegetale conțin foarte multe euri, apă, aditivi alimentari și sare, iar soia lipsește aproape cu desăvârșire.

Ba mai mult, nutriționiștii atrag atenția asupra faptului că cei care aleg să nu consume carne în aceste zile ar trebui să consume mai multă hrană pentru a înlocui pierderea proteinei animale.

„Există o foarte mare varietate de produse de post în acest moment, sub formă de mezeluri din soia, sub formă de Tofu, pateuri, şniţele din soia. Sigur, se pot consuma din când în când, însă nu vor constitui baza hranei de post. Sunt foarte dezechilibrate din punct de vedere nutriţional. Având foarte multă sare, având foarte multe grăsimi hidrogenate”, explică Lygia Alexandrescu, nutriționist.

Există, însă, variante pentru cei care vor să ţină postul până la capăt, fără probleme de sănătate. De pildă, la micul dejun, o salată de vinete cu pâine de secară. Sau cereale şi fructe, scrie Antena 3.

Te-ar putea interesa și: