Situație alarmantă la Suceava, Spitalul Județean – închis. Zeci de cadre infectate

Situație alarmantă la Suceava, Spitalul Județean – închis. Zeci de cadre infectate

Situație alarmantă la Spitalul Județean ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, care a trebuit închis, luni, după ce s-a dovedit că nu mai puțin de 27 de cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus. Printre cei infectați se găsesc și persoane din conducerea spitalului, dar și câțiva șefi de secție. Acesta este al doilea caz de îmbolnăviri masive, în rândul medicilor unei unități medicale, după cazul Gerota. Alte zeci de cadre așteaptă rezultatul testelor.

Este vorba de 18 medici și 9 asistenți și infirmiere. Alte persoane angajate în unitatea medicală așteaptă rezulatul testelor pentru a afla dacă sunt sau nu infectate. Acestea (medici și asistente) sunt în autoizolare după ce au intrat în contact cu pacienți bolnavi de coronavirus sau cu o serie dintre colegii de serviciu. Potrivit unui comunicat de presă transmis luni cei găsiți pozitiv sunt internați în secția extinsă de Boli Infecțioase.

Documentul explică și cum s-a ajuns în această situație gravă: ”Din păcate, ne-am confruntat atât cu cazuri nedeclarate în privința istoricului de călătorie sau a contactelor cu persoane venite din zone de risc, cât și cu o criză mondială în ceea ce privește echipamentele de protecție, situație care nu este specifică Spitalului Județean Suceava, ci tuturor spitalelor din lume, la această oră.

Nu a fost neglijență din partea noastră, am făcut tot ce am putut și am achiziționat toate materialele de protecție pe care le-am găsit pe piață. Unii dintre furnizori nu au mai răspuns, alții au reziliat contractele deoarece nu mai aveau de unde să se aprovizioneze. Am căutat permanent soluții, în condiții de resurse limitate. Este un război global cu noul coronavirus și în această luptă efortul trebuie să fie comun.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nici cetățeanul, nici spitalul nu poate să lupte singur. Vom reuși doar împreună. În contextul situației generate de pandemia de coronavirus – COVID – 19, principala noastră preocupare rămâne grija pentru pacienți și personalul medical. Ne dorim ca toți pacienții să fie în siguranță și să beneficieze de cele mai bune condiții de diagnostic și tratament”.

Sursa foto: Ziarul Puterea