SITUAŢIA TRAFICULUI. Află starea traficului în cursul dimineţii şi recomandările autorităţilor
- Bianca Zaharescu
- 30 noiembrie 2016, 09:08
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt anunțate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a unor evenimente rutiere, nici probleme majore privind fluența traficului pe arterele principale.
În judeţul Prahova, pe DN1, în zona localităţii Cornu, la km 98+300 de metri, din cauza surpării acostamentului pe o lungime de aproximativ 25 – 30 de metri, traficul rutier a fost restricţionat pe prima bandă a sensului de mers Braşov – Ploieşti. Precizăm ca a fost instituită şi restricţie de viteză de 70 – 80 km/h. Circulaţia nu este afectată, în zonă drumul fiind alcătuit din câte două benzi pe sens.
În perioada 28 noiembrie – 15 decembrie 2016, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanța se execută lucrări de reparaţii la rosturile de dilataţie ale podului Colentina, la km 15+873, pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti, cu restricţionarea traficului pe banda de urgenţă şi prima bandă (aproximativ o săptămână), urmând ca, apoi, să se restricţioneze traficul pe banda a doua şi să se circule pe prima bandă. Recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să semnalizeze şi să se asigure corespunzător la schimbarea benzii de circulaţie.
În judeţul Olt este restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone peDN64 Găneasa – Râmnicu Vâlcea, între kilometrii 34+000 și 40+915 metri, din cauza unor degradări apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara (comuna Găneasa). Traficul greu se desfăşoară deviat, pe următoarea rută ocolitoare: DN65 Găneasa –Salcia, DJ677 Salcia –Pleșoiu (DN64).
Citiţi mai multe pe politiaromana.ro/ro/info-trafic