Evenimentul Zilei > Economie > Situația în România este mai gravă decât o prezintă guvernanții. Iarna care va veni se anunță a fi una cumplită
Situația în România este mai gravă decât o prezintă guvernanții. Iarna care va veni se anunță a fi una cumplită

Situația în România este mai gravă decât o prezintă guvernanții. Iarna care va veni se anunță a fi una cumplită

25 de primari din marile orașe ale țării au înaintat o solicitare către Guvern, pentru a primi ajutoare financiare care să amortizeze din costurile la energia termică.

Există o mare îngrijorare, la nivel național, legată de facturile la energia termică din iarna care va veni. Foarte mulți primari din marile orașe au avertizat că, fără sprijin primit din partea Guvernului se vor vedea nevoiți să taie investițiile și să mărească factura pentru populație. Un document semnat de 25 de municipii, printre care, Timișoara, Iași, Cluj și Constanța, arată cât de mare este problema asigurării energiei termică din iarna acestui an, la nivelul marilor orașe din țara noastră.

Documentul care a fost trimis către Ministerul de Finanțe pentru a solicita ajutor

Asociația Municipiilor din România a trimis un document către Ministerul de Finanțe în care prezintă sumele de care au nevoie 25 de municipii pentru a acoperi factura la încălzire prin sistemul centralizat. Datele arată că suma necesară pentru a depăși iarna (octombrie 2021 – aprilie 2022) este de 1,8 miliarde de lei, conform romania.europalibera.org.

Municipiile au solicitat alocarea din Fondul de rezervă al Guvernului a sumelor necesare pentru acoperirea unor cheltuieli legate de sistemul centralizat de termoficare, care să poate compensa „creșterea nesustenabilă a prețurilor cu producerea energiei termice”.

„În această iarnă nu putem face față creșterilor de prețuri pentru a încălzi populația, pentru a ține în viață sistemele centralizate de termoficare. A mai fost o discuție despre tratamentul egal. S-a făcut deja o înțelegere în București ca prețul gazului să fie luat direct cu prețul de la Romgaz de 150 de lei, iar restul primarilor să ne ducem pe 800 – 1.000 de lei sau cât mai crește acest preț. Nu e deloc corect”, a declarat, pentru Europa Liberă, Constantin Toma, președintele executiv al AMR.

Care sunt marile probleme din această perioadă

Primarii din cele 25 de municipii care au sistem centralizat de încălzire susțin că principalele probleme cu care se confruntă în această perioadă și pentru care solicită sprijin sunt:

Plata în avans a unor cantități de combustibil
Realizarea unor lucrări de reparații în sistem de urgență care condiționează funcționarea sistemului de termoficare
Plata datoriilor restante, în mod deosebit la furnizorii de combustibil
Susținerea subvenționării costului gigacaloriei
Municipiile care solicită cele mai mare sume

În București, primăria generală va subvenţiona în continuare gigacaloria, a afirmat Nicușor Dan. Edilul nu a dat detalii despre valoarea subvenției.

 

Publicat in categoriile: Economie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: