Situaţia din Georgia, discutată la OSCE

Ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, va participa la cea de-a şaisprezecea reuniune a Consiliului Ministerial al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Lucrările Consiliului încep astăzi, durează două zile şi au ca principală temă de discuţie situaţia din Georgia.

Şeful diplomaţiei finlandeze şi, totodată, preşedinte OSCE, a precizat că reprezentanţi din cele 56 de ţări membre se vor concentra asupra strategiilor de prevenire a conflictelor şi sporirea securităţii în Europa.

"Există deja câteva propuneri, una venită din partea preşedintelui Medvedev, cealaltă din partea preşedintelui Sarkozy. De aceea m-am gândit că este o idee bună să discutăm despre securitatea europeană în acest cadru, şi vreau să subliniez clar, în cadrul reuniunii OSCE", a afirmat preşedintele Consiliului.

Situaţia din Afganistan, Kosovo şi soluţionarea unor conflicte mai vechi, cum ar fi cel din Nagorno - Karabah, sunt alte teme ce vor fi abordate în cadrul întâlnirii, care marchează, totodată, încheierea mandatului preşedinţiei Finlandei şi preluarea acesteia de către Grecia.

Sursa: Antena 3