Sistemul medical din România, bolnavul Europei

România alocă cei mai puţini bani pentru sistemul de sănătate dintre statele UE, iar din cauza recesiunii va cheltui şi mai puţin. Lipsa de finanţare cronică şi exodul medicilor pun pacienţii în pericol. Astfel începe o analiză BBC, care radiografiază mecanismele unui sistem aproape de colaps.

Cazurile prezentate sunt grăitoare pentru starea unei ţări unde sănătatea este un joc la ruletă- spitale cu datorii uriaşe şi fără medicamente, infecţii ucigaşe, tot mai puţini medici. Sărăcia, o condamnare la moarte Constantin Grigore, un băieţel de nouă ani din judeţul Olt a venit la spital cu o fractură la mână, iar după patru zile a murit din cauza unei infecţii. Sărăcia a însemnat pentru el condamnarea la moarte."Dacă aveam mai mulţi bani, s-ar fi întors acasă. I-ar fi salvat viaţa", spune printre lacrimi tatăl copilului, care susţine că medicii pur şi simplu l-au ignorat. Părinţii au fost nevoiţi să cumpere calmante cu banii lor şi i-au dat doctorului atât cât mai aveau- aproape 20 de lei. Conducerea spitalului din Slatina şi medicul care l-a tratat pe Constantin au plecat. "Fantoma lui ne bântuie însă. Cred că a fost o victimă a sistemului. Dar noi suntem sistemul, iar eşecurile noastre se reflectă în astfel de cazuri", crede doctorul Romeo Stănculescu, noul director al spitalului. În România, spitalele au datorii uriaşe, continuă corespondentul BBC. Adesea, rămân fără lucrurile de bază şi nu îşi permit decât să plătească o parte din personal sau necesarul medical. Analiza BBC aminteşte şi cazul Ameliei Antoniu, prim-solista  Teatrului Naţional de Operetă din Bucureşti, care a stat în comă mai multe zile din cauza unei septicemii provocate de o infecţie intraspitalicească. Cel mai mic buget din UE Ministerul Sănătăţii, condus de Attila Cseke, are un buget mai mic decât orice alt minister similar din UE- doar 3,6 la sută din PIB, mai puţin de jumătate din cât alocă Marea Britanie şi o treime din bugetul sănătăţii din Germania. În plus, tot mai mulţi medici tineri pleacă în state din Europa Occidentală, unde pot câştiga de zece ori mai mult. Din 2007, aproape 5.000 de medici, respectiv unul din zece, au emigrat. Ministrul nu consideră însă că sistemul este în pragul colapsului. "Nu l-aş descrie drept colaps, mai degrabă ca un moment foarte dificl- o răscruce în 2010. Trebuie să găsim metoda corectă care să ne scoată din aceste probleme", afirmă el. În ultimii ani, însă, un ministru a petrecut aproximativ opt luni în fruntea instituţiei, mai scrie BBC. "În ultimii 20 de ani, am avut 19 miniştri ai Sănătăţii. Unii dintre ei au început ceva, dar nu au avut timp să vadă rezultatele deoarece altcineva, cu o strategie diferită, a venit", adaugă Cseke, care se află chiar în cea de-a opta lună de mandat.