Sirienii au ieşit din nou în stradă, la Timişoara

Aproximativ 100 de protestatari, asistaţi de soţii şi copii, au strigat în gura mare că vor alegeri democratice în ţara lor şi observatori internaţionali, pentru înlăturarea regimului Bashar al Assad.

Manifestaţia a început astăzi în jurul orei 14.00, în faţa ceasului floral din centrul oraşului.

Aşa cum au primit autorizaţie de la primărie, sirienii au amenajat un cort alb în care proiectează filme cu atrocităţile din Siria, petrecute în timpul revoluţiei din această vară. Oamenii susţin că în ciocnirile dintre armată şi oponenţii regimului le-au murit prieteni sau rude, iar acest lucru este ascuns de autorităţi. De aceea au tapetat pereţii cortului cu fotografii ale victimelor.

Sirienii au purtat bannere cu mesaje împotriva preşedintelui Bashar al Assad şi împotriva ambasadorului acestei ţări la Bucureşti, Waalid Othman. Oamenii cer expulzarea diplomatului din ţara noastră, acuzându-l că îi persecută ori de câte ori are ocazia.