Şipul şi viza. Povestea sturionilor fantomă, dispăruţi definitiv din Marea Neagră şi Dunăre (FOTO)

Şipul şi viza. Povestea sturionilor fantomă, dispăruţi definitiv din Marea Neagră şi Dunăre (FOTO)

Toată lumea, când se gândeşte la sturioni, are în cap doar patru peşti: morunul, nisetrul, păstruga şi cega. Dar preţioasele icre negre şi gustoasa carne dulce şi fără oase a acestor peşti catilaginoşi, adevărate relicve preistorice, au mai avut-o doi peşti din aceaşi specie a acipenseridelor, cum li se spune în limbaj ştinţific: şipul şi viza

În bazinul Mării Negre, şipul – Acipenser sturio – a fost mereu cel mai rar sturion, prezenţa sa fiind documentată abia la începutul secolului XX. În prezent, este specie critic ameninţată. Ultima captură de şip înregistrată în Europa a fost pe porţiunea sârbească a Dunării, în anul 1954.

Şipul pătrundea în râuri din ianuarie până în octombrie, vârful migraţiei având loc în perioadele cu nivel ridicat al apei, în lunile aprilie şi mai. În timpul şederii în mare, şipul prefera estuarele  cu soluri nămoloase. Se ştie că această specie s-a reprodus în Dunărea inferioară, deoarece în anii 1930 au fost descrişi hibrizi ai acestuia cu alte specii de sturion din Dunăre.

Ne puteți urmări și pe Google News

În prezent, mai există o singură populaţie de şip sălbatic, în râurile Garonne şi Dordogne din Franţa. Se presupune că nu mai există în Dunăre. În trecut, trăia în Oceanul Atlantic, Canalul Mânecii, Marea Mediterană, Marea Neagră și nu numai. Odniioară, migra de-a lungul râurilor mari din aceste regiuni, pentru a se reproduce.

Viza, sturionul fantomă

Viza, adică Acipenser nudiventris, nu a fost niciodată abundentă în bazinul Dunării. În ultimul deceniu, în bazinul mijlociu al Dunării s-au realizat puţine capturi, ultima având loc în 2009, lângă Mohacs, în Ungaria. Nu există niciun document care să ateste capturi de viză  în bazinul inferior al Dunării în România, în ultimii 30-40 de ani. În România, ultimă captură  de viză înregistrată ştiinţific a fost în anul 1950. Cu toate astea, la mijlocul anilor 2000, la Porţile de Fier a fost capturat un exemplar de circa 100 de kilograme.

Din păcate, a ajuns în farfuriile braconierilor care l-au capturat. Viza este catalogată drept specie dispărută în România şi Bulgaria. Viza preferă să trăiască în mare, în apropierea ţărmurilor şi a estuarelor.

În apele dulci, preferă fâşiile de apă adâncă ale marilor răuri. Viza îşi petrece cea mai mare partea vieţii în apă sărată, întorcându-se în râuri pentru reproducere, dar există şi populaţii de apă dulce care nu migrează. Specie aflată în pragul extincţiei la nivel global. Se presupune că în Dunăre a dispărut. Viza este considerată cea mai fertilă specie de sturion.

Braconajul, inamicul nr. 1

Pentru că pescuitul sturionilor este ilegal în acest moment, România fiind prima ţară riverană Dunării care a instituit prohibiţia, urmată , duopă un timp de Bulgaria, date recente despre sturioni sunt, prin natura lor, greu de obţinut, iar majoritatea informaţiilor de care dispunem provin din relatările localnicilor. Cu toate acestea, braconajul a luat amploare, după cum reiese din discuţiile cu pescarii şi inspectorii piscicoli, precum şi din confiscarea periodică de unelte de pescuit specific adaptate pentru prinderea sturionilor. Persistenţa comerţului ilegal cu caviar este demonstrată şi de primul studiu al pieţei de caviar din România şi Bulgaria, realizat în perioada 2011- 2012. Conform acestuia, în ciuda cadrului legal satisfăcător, cu prohibiţie totală reglementată în ambele ţări, atât în România, cât şi în Bulgaria s-a găsit caviar obţinut în mod ilegal oferit spre vânzare. În plus, în câteva restaurante chelnerii au susţinut că acesta provenea de la sturioni sălbatici din Dunăre.

Unde mai pui că Ucraina nu a instituit prohibiţia de loc. Pescuitul ilegal sau neraportat poate ajunge să reprezinte până la 90% din totalul numărului de sturioni pescuiţi. Sturionii aceştia nu vor putea supravieţui dacă presiunea exercitată de pescuit nu este redusă semnificativ.

Porţile de fier, inamicul nr. 2

Amplasat în aval de cheile Porţilor de Fier (Djerdap) care despart România de Serbia, complexul Porţile de Fier reprezintă cel mai mare baraj hidroelectric şi rezervor de apă din lungul Dunării. Sistemul este alcătuit din două baraje principale, Porţile de Fier I şi II, construite în anii 1972 şi respectiv 1985, la km 942, respectiv 863, în amonte de Delta Dunării. Impactul acestora a constat în limitarea migraţiei sturionilor până la km 863 şi izolarea locurilor de reproducere situate în bazinul mijlociu al Dunării. Porţile de Fier sunt exploatate în comun, de către România şi Serbia.

După terminarea lucrărilor la barajul Porţile de Fier I, capturile de morun –Huso huso, şi nisetru – Acipenser gueldenstaedti au atins un nivel maxim, deoarece mulţi sturioni aflați în migrație au rămas captivi în aval debaraj. În perioada 1972-1976, aici au fost pescuite 115,7 tone de morun şi nisetru, cu 25% mai mult decât cantitatea totală pescuită în decursul celor 5 ani anteriori construirii barajului. După 1976  însă, capturile au scăzut dramatic, ajungând la doar 37,3 tone în perioada 1980-1984 când s-a construit barajul Porţile de Fier II şi, de atunci, populaţiile au continuat să scadă.