Sinucidere la spitalul din Hunedoara. O femeie de 84 de ani s-a aruncat de la etajul 3

Sinucidere la spitalul din Hunedoara. O femeie de 84 de ani s-a aruncat de la etajul 3

Un nou caz de sinucidere s-a produs marți dimineața, în județul Hunedoara. O femeie în vârstă de 84 de ani s-a aruncat de la etajul al treilea al spitalului din municipiul Hunedoara, unde era internată.

O femeie în vârstă de 84 de ani a încetat din viață, după ce s-a aruncat de la etajul al treilea al Spitalului din Hunedoara. Conform procedurilor în vigoare, poliţiştii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă.

A căzut în fața morgii

Pacienta s-a aruncat de la etajul 3 al Spitalului municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din municipiul Hunedoara. Aceasta a murit rapid. În acest caz, polițiștii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă, potrivit procedurilor legale.

”La data de 25 iulie 2023, ora 05:40, o femeie în vârstă 84 de ani, din municipiul Hunedoara, s-a aruncat de la etajul 3 al unei unităţi spitaliceşti din municipiul Hunedoara, aceasta căzând în zona de acces în morga spitalului. Ulterior, a intervenit un echipaj medical, care a constatat decesul femeii”, a transmis IPJ Hunedoara.

Ne puteți urmări și pe Google News

Corpul neînsuflețit al femeii a fost ridicat şi preluat de către reprezentanţii Serviciului Judeţean de Medicină Legală Hunedoara în vederea necropsiei şi a stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

Potrivit presei locale, bătrâna suferea de mai multe afecțiuni.

A doua sinucidere în ultima lună la Spitalul Municipal Hunedoara

Este a doua sinucidere în curs de doar câteva săptămâni la spitalul din Hunedoara. În urmă cu o lună, o asistentă medicală, în vârstă de 59 de ani, s-a aruncatde la etajul al doilea al clădirii Spitalului municipal din localitate.

Surse din cadrul anchetei au avansat ipoteza că femeia ar fi suferit de depresie. Aceasta își pierduse  părinții anul trecut și era singură.

Tragedii similare la spitalele din Câmpina și Iași

Acum câteva zile, un caz similar s-a petrecut la Spitalul din Câmpina, județul Prahova. Un pacient s-a aruncat de la etajul al treilea din motive necunoscute. La începutul lunii iunie, un pacient, în vârstă de 70 de ani, a decis să-şi pună capăt zilelor. S-a aruncat în gol de la etajul 4 al Spitalului de Pneumoftiziologie din municipiul Iași. Bărbatul fusese diagnosticat cu cancer pulmonar.