Casele pentru sinistraţii din Botoşani au fost construite, însă finalizarea lor este practic imposibilă, din cauza faptului că firmele care au câştigat licitaţia pentru furnizarea uşilor nu au făcut livrările.
"Nu am primit nicio uşă. Şapte case sunt terminate. Au geamurile puse, au acoperiş, dar nu au uşi. Am rămas în urmă, dar nu din vina noastră, ci din cauza aprovizionărilor pe care le face Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei, prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe", a afirmat prefectul judeţului Botoşani, Gheorghe Sorescu.
Acesta a precizat că va comunica neregulile apărute ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei, Laszlo Borbely, care va efectua mâine o vizită în zonă pentru a observa care este stadiul lucrărilor.
"Probabil că s-a considerat că noi ne vom mişca mai încet şi, de aceea, nu au fost trimise uşile, dar noi am dat peste cap pronosticurile. Activitatea a fost una foarte bună", a explicat Sorescu.
Din cele 198 de case care trebuie reconstruite în judeţul Botoşani, în urma inundaţiilor din luna iulie, 188 sunt deja în fază de execuţie, urmând ca reconstrucţia celorlalte zece să înceapă săptămâna aceasta.
Sursa:Antena3