Primul poliţist român care a participat la o misiune internaţională sub egida N.A.T.O., în Afganistan - ISAF (Internaţional Security Assistence Force) este criminalist şi a povestit pentru EVZ cum a simţit pe pielea lui că se scurhg cele 8 luni în teatrele de operaţiuni din Kabul. Dacă ar trebui să se întoarcă ar spune da „cu jumătate de gură”.
Agentul-şef adjunct Alexandru Vicol este criminslist şi are 20 de ani. Poliţistul a povestit pentru Evenimentul Zilei câteva din experienţele trăite într-o zonă de conflict. „La început am fost surprins să văd că au o dotare foarte bună, mai bună ca a noastră dar au nevoie de sprijin pentru a pune în aplicare cunoştinţele pe care le au. Eu am fost pentru ei un fel de consilier. Am fost în multe misiuni şi pentru că m-am concentra foarte mult pe ceea ce aveam de făcut, timpul a trecut, am simţit că timpul s-a scurs foarte repede”, a spus Alexandru Vicol. Criminalistul care a făcut un fel de mentorat pentru poliţiştii afgani, povesteşte că le-a lăsat acestora scrise câteva proceduri care să le servească în cazurile dificile. „Am participat la multe analize de laborator, îi întrebam care este abordarea lor iar eu le explicam cum se procedează. Am avut diverse cazuri, multe de omoruri la care veneau foarte multe probe balistice, probe ADN, urme papilare”, a spus Vicol.
„Am zis că nu are rost să stau stresat”
Poliţistul român, care a primit calificativul „Excepţional” din partea reprezentanţilor N.A.T.O. şi a fost recompensat cu distincţia de serviciu pentru misiuni internaţionale a ajuns pe funcţia de consilier criminalist, în Afganistan în iulie 2014. Cum avea biroul în cadrul Ministerului de Interne Afgan s-a bucurat să fie coleg de birou cu un alt poliţist american care i-a rămas prieten şi pe care îl aşteaptă în România. „Zilele trecut a luat legătura cu el şi l-a întrebat cum se simte cu noii colegi pe care-i va avea până în luna aprilie, când i se încheie misiunea acolo”, ne-a spus el. Acum, Vicol îşi aminteşte că adaptarea în Afganistan şi-a făcut-o mai uşoară doar impunându-şi să gândească pozitiv şi să se concentreze numai pe ceea ce avea de făcut. „Eram doar conştient că oricând putea să mi se întâmple ceva rău. Dar mi-am zis că nu are rost să stau stresat. Cred că a psihicul fiecăruia este foarte important. Nu toţi putem face faţă unor situaţii dificile dar eu cred că nu voi avea nevoie de consilieră psihologică, acum, când m-am întors. Nu cred că am avut probleme de adaptare acolo şi nu cred că am nici acum, de readaptare”, este de părere poliţistul.
„Veneam la birou în maşini blindate”
Agentul şef adjunct, Alexandru Vicol a obţinut rezultate foarte bune în urma proiectării şi implementării unor proceduri de lucru clare, concise şi pertinente, în domeniul criminalistic, privind colectarea, exploatarea şi păstrarea probelor colectate cu scopul de a soluţiona adiverse cazuri.
„Am participat la 163 de convoiae în 201 zile. Drumul meu zilnic era din tabără până la minister, în maşini blindate NATO, cu vestă antiglonţ pe mine”, ăşi aminteşte criminalistul. Dina ceste motive, dacă ar trebui să se întoarcă ar spune da „cu jumătate de gură”. „S-au întâmplat destule, ideea e că nu mi-a murit nimeni drag şi a sta acontat. M-am concentrat pe ceea ce trebuia să fac”
Procedurile şi proiectele dezvoltate vor avea efecte benefice pe termen lung, în ceea ce priveşte activitatea criminalistică, în cadrul Ministerului de Interne Afgan, din acest motiv, activitatea lui a fost recunoscută Vicol primind calificativul „Excepţional” din partea reprezentanţilor N.A.T.O..
Pentru activitatea de excepţie desfăşurată în misiune, Vicol Alexandru a fost recompensat cu distincţia de serviciu pentru misiuni internaţionale.