Evenimentul Zilei > Social > Singurătatea Reporterului de Cursă Lungă
Singurătatea Reporterului de Cursă Lungă

Singurătatea Reporterului de Cursă Lungă

Un marinar cu greu îi poate fi fidel unei singure femei, darămite unui singur gen de trăscău

China, Indochina și Australia

Dincolo, prin Pacific, lucrurile stau altfel. La Singapore, ca în  toată Indochina, la putere e berea Tiger, iar în Thailanda, era și un gen de whisky cu un vulturaș pe etichetă. Iar la Yangoon, în Birmania, „Myanmar whisky” era singura soluție să-ți lichefiezi esofagul și să-ți topești plombele din măsele.

Mai încolo, în India, la Bombay, era berea „Hamburg”. Nu-ș de ce, nici acu’, sticlele lunguiețe aveau pe ele o dată de expirare cu fo doi ani în urmă. Da’ era ok.

Că tot veni vorba de bere, nu pot să uit de Tsing Tao, berea chinezească cu care mi-am umflat burta pe toată coasta Chinei. Din orez, nu din hamei. Bună și cu efecte neașteptat de miraculoase. Îți dădea niște erecții pe care io nu le pot uita. Mi-am dat seama, ulterior, că d-aia sunt chinezii așa de mulți.

Și, în Australia, celebră pentru faimoasa bere Foster’s, am aflat că berea asta se face în Melbourne, da’ o beau mai mult europenii, că la ei cea mai populară spălătură d-asta de drojdie e VB, adică Victoria Beer. Numai în Queensland, la Brisbane, în top era una al cărei nume australienii îl pronunțau fonetic „for eggs”. Mi-am dat seama, într-un târziu, că numele ei era „XXXX”.

Spumante sudice

Mai jos, dacă ajungi prin Africa de Sud, pe la Cape Town, Durban sau Richard’s Bay, n-ar trebui să ratezi vinurile lor. Au niște spumante care te bagă fix într-o negresă. Dar, atenție, dacă te-a văzut vreo muiere albă că te-ai cărăbănit  cu o preopinentă de culoare dă veste-n târg și ai încheiat capitolul cu albele sud-africane. Ca-așa e combinația p-acolo.

Iar vin bun mai găsești, tot în sud, da’ taman în partea ailaltă a lumii, în Chile. Dacă ajungi în Valparaiso sau Santiago de Chile trebe să fi pur și simplu tâmpit să nu încerci un spumant de-al lor. Sunt absolut senzaționale și ieftine cum era cola la dozator prin ’92-’94.

Mai sunt și alte cocârțuri, da’ o las pe altă dată, că e cinci jumate dimineața și o dau în dischinezie biliară.

Iar la repatriere, o dădeai tot pe țuică de Pitești. D-aia, la 38 de grade, de care zic ardelenii că nu-i țuică. E febră.

 

 

 

 

PAGINA ANTERIOARA