Editura Evenimentul si Capital

SINDICATELE îi răspund DUR ministrului de FINANŢE: „Ideea propusă Eugen TEODOROVICI nu are niciun sens”

Autor: | | 0 Comentarii | 323 Vizualizari

Ideea propusă de către ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, legată de limitarea permisului de muncă pentru cinci ani în fiecare ţară nu are niciun sens, a declarat, miercuri, Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa".

„Ideea propusă de către ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, legată de limitarea permisului de muncă pentru cinci ani în fiecare ţară, nu are niciun sens. Odată că vorbim despre dreptul la liberă mişcare a cetăţenilor în Uniunea Europeană, iar în al doilea rând, părerea mea este că trebuie să creăm aici condiţii de muncă şi de trai decente pentru a ţine forţa de muncă. Adică, în fiecare localitate, mai ales în mediul rural, trebuie să existe o şcoală, un dispensar, un loc de muncă asigurat, practic strictul necesar pentru un trai decent. Asta e problema, că în România statul încă nu asigură aceste condiţii decente. Repet, ideea ministrului Teodorovici nu are niciun sens”, a spus Hossu.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a afirmat, marţi, într-o dezbatere la Parlament având ca temă învăţământul universitar dual şi criza forţei de muncă, că permisul de muncă ar trebui limitat la 5 ani fără drept de reînnoire în aceeaşi ţară.

”Eu am ridicat problema asta şi la nivelul colegilor mei, miniştri de Finanţe din Europa, şi am spus, poate sună aşa mai restrictivă, mai nu ştiu, de altă factură, (...) dar asta este, trebuie să învăţăm la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, cu atât o zonă devine mai bogată, dar, undeva, lucrurile se rup. Interesul Uniunii Europene, dacă suntem cu adevărat lideri, vorbesc de toţi liderii europeni, la nivel european, trebuie să fie acea coeziune, cu adevărat coeziune politică socială. Nu încarci şi întăreşti partea de Vest şi laşi restul de Europă prin fel de fel de condiţii, o laşi în afară. Deci, limitarea dreptului de a lucra. În ce sens că iar o să văd ştiri că Teodorovici vrea să reformeze Europa. Permisul de muncă să fie acelaşi ca şi timp în toate statele. Nu mai ai voie după primul permis să îţi reînnoieşti dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Că aşa dacă stă în Germania şi tot primeşte drept de muncă, păi nu o să se întoarcă cel din Germania care lucrează în veci în Croaţia, România, adică ţările de unde, poate, forţa de muncă a plecat. Deci, trebuie să fie o astfel de măsură discutată. Maxim 5 ani şi, după 5 ani, la revedere, te duci în altă ţară şi îţi cauţi loc de muncă”, a susţinut Teodorovici.

Declaraţiile ministrului Finanţelor au atras critici din partea sindicatelor, reprezentanţii Blocului Naţional Sindical catalogând drept anti-europeană propunerea lui Teodorovici, venită cu puţin timp înainte de preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România.

A MURIT! Vestea care a zguduit Capitala, in aceasta dimineata

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI