Sindicaliştii cer ratificarea Convenţiei ONU pentru protecţia emigranţilor

Cartel Alfa cere premierului şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului României să ratifice Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite referitoare la protecţia drepturilor emigranţilor şi a familiilor lor, printre cei mai afectaţi de situaţia economică actuală.

Criza economică şi deteriorarea pieţii muncii i-a afectat grav pe lucrătorii migranţi care sunt printre categoriile cele mai puţin protejate, susţin sindicaliştii Cartel Alfa. În acest context, ei cer autorităţilor române ratificarea Convenţiei ONU pentru protecţia drepturilor lucrătorilor migranţi şi a familiilor lor, drepturi care le sunt încălcate de multe ori. Atacaţi cu rasism şi xenofobie "Lucrătorii migranţi sunt sistematic ţinta atacurilor rasiste şi xenofobe în ţările în care trăiesc, astfel că este mai mult ca niciodată necesară protecţia lor în ţările în care muncesc", susţin sindicaliştii. "Rolul agenţilor de recrutare de forţă de muncă, care operează într-un vid juridic total, de cele mai multe ori beneficiind de complicitatea guvernelor statelor de origine. CNS "Cartel ALFA" consideră că este inacceptabil ca industria să recruteze lucrători ca şi cum ar cumpăra o marfă", explică liderul Bogdan Hossu. Acesta adaugă faptul că drepturile migranţilor trebuie respecate în condiţiile în care "parte din creşterea economică şi dezvoltarea unei ţări depinde în mare măsură de acestă forţă de muncă ieftină, mai ales în sănătate, construcţii şi agricultură".