Duminică, la nivel naţional, are loc prima dintre cele trei simulări ale alegerilor locale, la care va fi testat sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi prevenirea votului multiplu.
Duminică, începând cu ora 09.00, Comisia Tehnică a alegerilor locale din iunie va coordona prima dintre cele trei simulări programate pentru a verifica funcţionarea aplicaţiilor informatice de monitorizare a prezenţei la vot şi prevenire a votului multiplu.
Potrivit Mediafax, simularea va fi realizată în condiţii cât mai apropiate de cele din timpul votului, pentru a putea identifica şi remedia eventuale disfuncţionalităţi, anunţa ministrul Petre Tobă la începutul lunii mai. Verificarea de duminică este organizată de Autoritatea Electoral Permanentă(AEP) şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale(STS). Reprezentanţii acestor instituţii sunt sprijiniţi la testare de cei din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educaţiei şi prefecturi.
Sistemul de prevenire a votului ilegal presupune o reţea formată din tablete şi alte dispozitive pentru aproape toate secţiile de votare din ţară. Conectate la internet, la o reţea securizată de STS, pe aceste tablete se vor transmite în timp real datele votanţilor. Astfel, unitatea centrală va putea compara informaţiile cu cele venite de la celelalte secţii de votare. La testarea de duminică, operatorii vor merge în interiorul secţiilor de votare şi vor transmite date, la fel ca în ziua alegerilor, pe reţeaua pusă la dispoziţie de STS, fiind astfel verificate comunicaţiile, anunţă oficialii din AEP.