Simona Senzual e Penal, condamnată la închisoare

Simona Cristina Ştefania Suhoi, alintată "Senzual" de presa tabloidă, a fost condamnată la 3 luni de închisoare cu suspendare pentru că a fost prinsă la volan cu permisul de conducere suspendat.

Ultimul termen al procesului a avut loc astăzi la Judecătoria Sectorului 5 din Capitală. "Se simţea foarte rău, avea nişte probleme de sănătate în acele momente şi a condus de la City Mall până la Spitalul Universitar", a spus în apărarea ei, avocatul. Simona Senzual a spus că se simţea foarte rău din cauza operaţiilor pe care le suferise la bust.

Aceasta a adăugat în faţa judecătorului că are permis de conducere de peste 10 ani de zile şi că merge cu maşina "măcar 3 kilometri pe zi, iar până acum singurele probleme au fost mici zgârieturi în trafic".