Vedeta de carton a primit o pedeapsă de trei luni de închisoare cu suspendare pentru că a condus cu permisul suspendat. ŞOC: durerile în urma operaţiei de mărire a sânilor i-ar fi luat minţile.
Simona Sensual a mers ieri în faţa judecătorilor, după ce s-a urcat la volan, deşi avea permisul suspendat. A primit 3 luni de închisoare cu suspendare. În jurul orei 9.00 apare vedeta. Prima eroare: a venit fără bodyguarzi. Au năvălit pe ea camerele de luat vederi, jurnaliştii cu întrebări şi fotografii cu pozele. În bătaia bliţurilor, Simona merge aproape senzual spre sala de judecată. E îmbrăcată în negru. Are un trenci şi pantaloni lungi care îi acoperă tocurile cui. Părul e strâns gospodăreşte în coadă. De sub braţ, sare în ochi lanţul argintiu al genţii, ţipător de contrastant cu ţinuta. În holul Palatului de Justiţie, oamenii au uitat de procese. "E Madonna, Christina Aguilera, Charlize Theron? Marlyn n-are cum", stă îngândurat un avocat. Penal din cauza sânilor Simona intră în sala de judecată. Avocatul îşi începe pledoaria în apărarea Simonei Suhoi. Vedeta stă la bară, lângă apărător, fără să schiţeze vreun gest. După numai un minut cedează, începe să ducă nervos capul spre dreapta, apoi brusc - în spate. Avocatul explică cum a ajuns clienta lui fără permis la volanul maşinii: "se simţea foarte rău, avea nişte probleme de sănătate în acele clipe şi a condus de la City Mall până la Spitalul Universitar".
Simona începe să dea uşor nervos dintr-un picior. Îşi întoarce din nou capul spre dreapta, buzele explodează din profil, iar fardul străluceşte în bătaia luminii din sala de judecată. Diva n-are stare. Şi parcă ce e mare filozofie? A avut dureri din cauza operaţiei de mărire a bustului şi a băgat repede cheia în contact, uitând că nu mai are permis de conducere. Să nu ne încurcăm în detalii. Oricine poate ajunge în situaţia asta. Slănină afumată, ceva mai senzual decât Simona În spatele Simonei se aud şuşoteli. O femeie şopteşte către un tânăr din boxă, unde aşteaptă vreo 8 bărbaţi, să dea explicaţii pentru diferite infracţiuni. "Da, îţi aduc şi slănină din aia cum îţi place, a afumat tac-tu săptămâna trecută", şopteşte femeia. Tânărul, descheiat la bluza de treining din care răsare un rozariu, dă din cap a înţelegere. Îşi priveşte scurt ceasul auriu de la mână şi îşi mută brusc atenţia către Simona Sensual. La bară, se pregătesc să intre printre alţii, Mîndra, judecată pentru furt calificat, şi Leonard, acuzat de tâlhărie.
O femeie cu părul făcut coc intră agresiv pe uşa sălii: "La ce număr s-a ajuns, ce dosar?". Din spate o calmează un avocat: "Mai încet doamnă, deranjaţi, se judecă". Femeia iese ofuscată din sală.
La bară, Simona Sensual primeşte cuvântul. Procesul, un şou păgubos Cei de la Judecătoria sectorului 5 n-au foarte ospitalieri cu vedeta. Clar, se vedea pe faţă ei, a stat tot timpul încruntată. În plus, doamna judecător a fost enervant de serioasă. Nu tu muzică la intrarea în sala de judecată, tot timpul a stat în picioare, nici canapea şi nici măcar pauză de publicitate. Şi parcă Dan Capatos în rol de judecător şi "ăl bătrân", Mircea Stoian, pe post de procuror ar fi ajutat-o să fie ceva mai relaxată.
"Doamna judecător, vă mulţumesc că îmi daţi cuvântu'! Deci eu vă spun că eu conduc de zece ani şi n-am avut probleme cu amenzile mari. Am condus, de când am carnet, cel puţin 3 kilometri pe zi. Au fost doar mici zgârieturi cu maşina, atât au fost probleme. Şi amenzi mici. N-am avut probleme cu alcoolemia la volan, să iau amenzi pe motivul ăsta. Asta vreau să vă spun, că nu am avut probleme mari", spune Simona, cu emoţie în glas. Sindromul "Moni" Simona iese din sală, calcă apăsat printre jurnalişti. "De ce nu ai luat un taxi", o întreabă o jurnalistă. Simona se enervează, e iritată şi bulversată, nu mai ştie pe unde a intrat, o ia la pas haotic, înconjurând holul mare al Palatului de Justiţie. Fuge de cei care au inventat-o. Singura scăpare e la baie. Coboară repede pe scări şi trânteşte uşa după ea. "De acolo e o ieşire secretă care duce spre un submarin direct în Dâmboviţa", spune ironic unul dintre jandarmi.
După 10 minute, Simona iese de la baie şi porneşte grăbită spre ieşire. Păstrează muţenia. Pe scările de afară se opreşte lumea în loc. Simona cară trei camere de filmat după ea, dar ca orice vedetă care se respectă nu dă declaraţii în public. Într-un minut se face pierdută într-o cafenea din spatele Palatului de Justiţie. "Băi, e sindromul Moni, nici asta n-a vorbit", spune nervoasă o jurnalistă, izbind microfonul.
VIAŢA ŞI CARIERA
La un moment dat, Simona Sensual a rupt tăcerea: "Poporul român este cretin şi încerc să-l decretinizez". "Nu am avut probleme grave cu poliţia, în sensul să fiu prinsă că am consumat acool sau să iau amenzi mari pentru lucruri de astea, doar câteva zgârieturi în trafic." SIMONA CRISTINA ŞTEFANIA SUHOI "SENSUAL", un fel de vedetă