Unul dintre cei mai cunoscuți și temuți interlopi de la noi din țară este internat în stare critică după ce a suferit un accident vascular cerebral. Este vorba despre Nicu Maharu. Acesta s-a luptat de câțiva ani cu o boală crâncenă. Mai mult, starea de sănătate a bărbatului s-a înrăutățit în ultima perioadă, iar acum ar fi ținut în viață de aparate. 

Nicu Maharu este fostul iubit al Simonei Sensual. Acesta a suferit o semi-paralizie, în urmă cu aproximativ doi ani. După o serie de analize, medicii au descoperit că suferă de o boală crâncenă.  După îndelungi tratamente, când toată lumea credea că, încet-încet, Maharu se va reface, situația a luat o turnură neașteptată, iar starea lui s-a agravat.

Maharu, supranumit „Regele petrecerilor”, a fost internat de urgență, în stare critică, într-un spital privat din Capitală. Din câte se pare, acesta ar fi ținut în viață doar de aparate.

„L-au internat în stare critică, este intubat. Familia speră doar într-o minune ca el să își revină. În urmă cu câteva saptămâni a suferit un accident cerebral și a fost țintuit la pat, dar starea lui de sănătate s-a înrăutățit.”, a mărturisit o persoană din anturajul bărbatului.

Odată cu trecerea anilor, stilul de viață pare să-l fi marcat pe fostul iubit al Simonei Sensual. Acum ceva timp, a făcut un atac cerebral în urma căruia a paralizat temporar pe partea dreaptă. Maharu a recunoscut, ulterior, că suferă de cancer, informează Cancan.