Simona Halep a debutat cu o victorie la Wimbledon și va da în turul al 2-lea peste o coechipieră din naționala de Fed Cup

Simona Halep a debutat cu o victorie la Wimbledon și va da în turul al 2-lea peste o coechipieră din naționala de Fed Cup

Simona Halep s-a calificat, astăzi, în turul al 2-lea al turneului de la Wimbledon, după ce a depășit-o pe bielorusa Aliaksandra Sasnovich, scor 6-4, 7-5.

UPDATE: Mihaela Buzărnescu (locul 47 WTA) a evoluat, luni, împotriva americancei Jessica Pegula (74 WTA), pe care a învins-o în două seturi, scor 6-4, 6-4. În turul al 2-lea, Mihaela o va înfrunta pe Simona Halep, coechipiera sa din naționala de Fed Cup.

Simona Halep (locul 7 WTA) a debutat cu un succes în ediția din acest an a turneului de la Wimbledon. Sportiva din Constanța a întâlnit-o pe bielorusa Aliaksandra Sasnovich (37 WTA), în fața căreia s-a impus destul de greu, în două seturi, scor 6-4, 7-5, după o oră și 45 de minute. Simona a călcat strâmb în primul set și la pauza dintre cele două acte a cerut intervenția medicului. În setul al 2-lea, Halep a revenit de la 2-5 la gameuri.

Ne puteți urmări și pe Google News