Simona Halep, jos pălăria! Gest remarcabil făcut de marea noastră jucătoare de tenis

Simona Halep, jos pălăria! Gest remarcabil făcut de marea noastră jucătoare de tenis

În plină criză cauzată de răspândirea coronavirusului în țară, unii români au înțeles că este momentul în care doar solidaritatea mai ajută.

Iar în această categorie intră și Simona Halep, marea noastră jucătoare de tenis. Fost lider WTA, Halep a anunțat marți că va dona o sumă de bani pentru achiziţionarea echipamentelor şi materialelor necesare combaterii virusului Covid-19 în spitalele din Bucureşti şi Constanţa.

Printr-un mesaj postat pe contul de Instagram, Simona Halep îi îndeamnă pe români să respecte recomandările autorităţilor în ceea ce priveşte mobilitatea, iar celor care au posibilitatea să o facă le transmite să-i urmeze gestul de a dona pentru spitale.

„Din păcate, traversăm cu toţii o perioadă foarte grea, cu încercări noi pe care cu greu ni le-am fi putut imagina în urmă cu câteva luni. Este pe de altă parte şi ocazia perfectă să arătăm că ştim să fim solidari şi responsabili cu vieţile noastre şi ale celor din jurul nostru. În timp ce noi stăm acasă, medicii şi personalul medical fac eforturi uriaşe să trateze şi să salveze fiecare viaţă, expunându-se personal pentru binele general. Haideţi să urmăm cu stricteţe indicaţiile transmise de autorităţi şi să contribuim, astfel, fiecare dintre noi la rezolvarea acestei probleme de natură să ne afecteze dramatic cursul normal al vieţii!”, a scris Halep.

Ne puteți urmări și pe Google News

A doua jucătoare a lumii nu a dezvăluit ce sumă donează, însă afirmă că banii vor merge „pentru achiziţionarea echipamentelor şi materialelor necesare în asemenea situaţii, sumă ce va fi direcţionată imediat către autorităţile medicale din Bucureşti şi Constanţa”.

Simona Halep își încheie postarea de pe Instagram cu următorul îndemn: „Îi încurajez pe toţi cei care pot să sprijine să contribuie şi ei la eforturile comune de combatere a acestui virus! Între timp să avem cu toţii grijă de noi, să fim responsabili şi pozitivi. Să ne ajute Dumnezeu!”.