Simion recunoaște discuția cu Becali. Ce spune de oferta lui Hrebenciuc

George Simion / sursa foto: Captură foto Radio Guerrilla

George Simion, candidatul Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) la alegerile prezidențiale,  a declarat miercuri, la Radio Guerrilla, că în ciuda faptului că i-ar conveni să aibă sprijinul lui Viorel Hrebenciuc pentru a ajunge în primul tur al alegerilor prezidențiale, totuși nu vrea să aibă de-a face cu „ăștia care au distrus România și care au făcut toate matrapazlâcurile”.

Simion a recunoscut că a discutat cu Gigi Becali despre oferta lui Hrebenciuc

Această declarație vine după ce Gigi Becali, candidat AUR la Camera Deputaților, a spus presei că Hrebenciuc i-a propus să-și ofere ajutorul pentru a-l duce pe Simion în turul II al alegerilor prezidențiale.

«Mi-a zis nea Gigi de discuția asta și i-am zis: „Bine, poți să candidezi, te punem pe liste, dar am o singură condiție, nu îmi impui mie ce îți zic prietenii tăi”. Înțeleg că Hrebenciuc a fost singurul care i-a fost aproape, dar i-am zis „Nea Gigi, nici să nu aud de ăștia care au distrus România și care au făcut toate matrapazlâcurile, toate combinațiile”», declară George Simion.

George Simion i-a avertizat pe PSD-iști că lumea s-a săturat de Iliescu

George Simion  s-a prins că PSD vrea să reitereze confruntarea Vadim-Iliescu

«Și dacă eu ziceam că PSD vrea o finală ca în 2000, între Ciolacu și Simion, Vadim-Iliescu reloaded, acum le tot zic 'Vedeți că de data asta nu mai câștigă Iliescu, că s-a săturat lumea de Iliescu', plus că eu sunt băiatul ala care a dus lumânări la ziua lui Iliescu”», a declarat Simion.

George Simion consideră că sunt doi candidați la președinție la un singur partid

Candidatul la președinție, nu este convins că PSD va intra în turul II pentru că ar fi doi candidați din același partid: Marcel Ciolacu și Mircea Geoană.

Gigi Becali și George Simion Sursa foto: EVZ

„Cum să nu îmi convină și cui să nu îi convină așa ceva? Doar că acum nu știu dacă sunt ei în postura să decidă cine intră în turul II pentru ca sunt doi candidați PSD-isti, e Marcel Ciolacu și e Mircea Geoana și se bat pe același public, adică să se asigure ei că intră în turul II, că eu pe zona mea patriotica, conservatoare, nu am concurență”, a mai spus George Simion.

George Simion a luat în râs oferta lui Hrebenciuc

Întrebat despre scenariul în care PSD ar vrea să-i dea câte 10-20 de voturi/secție pentru a-l duce pe el în finală în locul lui Nicolae Ciucă, președintele AUR a răspuns glumind: „De la nașu' mare Hrebenciuc, fără număr, fără număr, fără număr! Poate să facă! Nu așa au facut cu Elena Băsescu când au făcut-o europarlamentar? Normal că poate să facă și că PSD face, scoate candidați din joc, au vrut să ne scoată din joc în Bistrița pentru că l-am supărat pe baronul roșu Moldovan. PSD e în tot și în toate”.