Editura Evenimentul si Capital

Simion Andrei, locuitorul unui sat care nu mai există

218475820259f18592eaa0bd29ae0f0f
Autor: | | 0 Comentarii | 0 Vizualizari

De 15 ani, bărbatul trăieşte singur într-un cătun uitat în Munţii Poiana Ruscăi. Pur şi simplu, i se pare că nu şi-ar găsi rostul nicăieri în altă parte. De aproape 30 de ani, localitatea Mosoru există mai mult pe hârtie, decât în realitate.

În cătunul care depinde administrativ de comuna Topliţa, pe lângă cinci case ruinate şi alte şapte vetre de casă invadate de verdeaţă, mai există o singură locuinţă: cea a lui a lui Simion Andrei, zis „Nică”. Povestea casei de la numărul cinci Până în Topliţa ajungi uşor: mergi pe drumul asfaltat spre „baraj”, cum numesc hunedorenii lacul de acumulare de la Cinciş, treci de el şi ajungi în reşedinţa de comună. De aici, sunt slabe şansele să apuci corect drumul spre Mosoru. Nu-ţi va spune nimeni că nu ar exista un sat cu asemenea nume, dar nici nu e vreun indicator care să-ţi arate calea. Drumul trece peste o apă, prin curtea unui localnic, se afundă în ograda acestuia şi, printr-un colţ al grădinii, intră într-o pădure de fag. De acolo te aşteaptă un urcuş lung de două ceasuri până sus, în Mosoru. Iar când eşti pe punctul de a crede că în acel colţ de sălbăticie din Munţii Poiana Ruscăi eşti doar tu, pădurea şi cerul, o cană verde de tablă, cu smalţul sărit, aşezată lângă un izvor îţi schimbă perspectiva. Un pic mai încolo, pe drumul acoperit de iarbă, îţi iese în cale o căţeluşă, o corcitură de lup, dar extrem de jucăuşă. Lipiciosul patruped te conduce apoi spre ceea ce nu ţi-ai fi dat seama că ar fi putut fi un sat: o casă netencuită, mândră purtătoare a numărului „5”, situată în dosul unei rămăşiţe dintr-o casă din bârne de lemn căptuşite odată cu lut. Căţeluşa intră singură pe sub poarta de lemn, prin locul pe care l-a săpat vreo două zile pentru a „evada” din curtea dotată cu un lanţ special pentru ea, mai ales atunci când întrece măsura. Lătrăturile voioase îl aduc apoi la poartă pe proprietar, un bărbat ce arată de vreo 50 de ani şi pe care nu-ţi vine să-l crezi când îţi spune că are cu 10 ani mai mult. Andrei Simion, fost miner, este acum pensionar şi s-a încăpăţânat să trăiască în casa unde s-a născut, a copilărit şi a iubit. Aveam să aflăm că, pur şi simplu, nu şi-ar găsi rostul în altă parte. A pierdut şirul anilor Nică, aşa cum îi spun localnicii din Topliţa, a rămas singur în sat cu vreo 15 ani în urmă, când au murit ultimii bătrâni din Mosoru. A renunţat până şi la număratul anilor care-l despart de evenimentele importante din viaţa lui. „În 1951, ba nu, în 1952, am gătat şcoala, patru clase. Pă restul până la a opta le-am făcut după ce m-am angajat ca mecanic de locomotivă la Mina Teliuc. În 1957 a murit tata. În 1963, ba nu, în 1969 a murit bătrâna, mama. Până să moară ei, am avut vaci, oi, găini, porci. Am ţinut de tăte-n curte. Fraţii mei or plecat şi ei decum or prins ocazia. Unul s-o dus la Haţeg, dar s-o prăpădit săracul, ălălalt îi acuma-n Răcăştie (aproape de Hunedoara - n.r.) şi mai vine pe la mine din când în când. Ultima dată o fost aici de Paşte. Eu am ieşit la pensie în 1991. Am lucrat la mină ş-am ieşit mai iute la pensie decât alţi”, povesteşte Nică dintr-o suflare. „Plămânilor mei de miner le prieşte aerul curat” Din satul natal nu vrea să plece sub nici o formă. „N-am vrut să mă duc la oraş. Aici îi aer curat, iară plămânilor mei de miner le prieşte tare mult aeru’ curat, de-aici, de-acasă. Cât oi mai putea să-mi port de grijă, tot aici o să stau. Când n-oi mai putea, oi vedea ce-oi face”, spune răspicat bărbatul. Nică răspunde simplu la întrebarea despre lipsa unei familii. „Am avut şi eu o fată. Loredana o chema. Era frumoasă, brunetă. Am adus-o aici, dar după o vreme n-o mai vrut să şadă. Era de la oraş şi nu i-o plăcut. S-o dus şi dusă o fost. De-atunci, nu mi-o mai trebuit nevastă”, se confesează Simion Andrei. Martor la moartea satului Când Nică era copil, în Mosoru trăiau „cel puţin 50 de oameni”. Pe cele două uliţe ale sătucului răsunau zilnic glasurile copiilor de pădureni. Micuţii au crescut, au terminat cele patru clase, rând pe rând, şi au plecat ori la şcoală, în Teliuc sau la Hunedoara, ori la muncă, în mină ori în pădure, ca lucrători forestieri. Pe la 1952, spune Nică, şcoala primară din Mosoru a trebuit să fie desfiinţată: deja nu prea mai erau copii care să înveţe aici. A fost primul semn că satul avea să dispară. Bărbatul mai povesteşte că, în anii ´70, şcoala era folosită pe post de cămin cultural şi-atât. Ultima nuntă pe care a găzduit-o a fost cea a fratelui său mai mic, cu mai bine de 20 de ani în urmă. „Tinerii or plecat, bătrânii or murit. De vreo 15 ani îs sângur aici. Damian Păran o fost ultimul meu vecin, dar nimeni nu-i veşnic”, spune Nică. Toţi tinerii de acum 40-50 de ani şi-au făcut un rost prin satele apropiate ori pe la Hunedoara. Nu puteau să se mulţumească doar cu traiul de pe o zi pe alta, într-un vârf de munte. Oarecum la fel a făcut şi Nică, plecat să lucreze la mină, la Teliuc. Doar că el atât de mult şi-a iubit satul încât, în vremea în care a avut serviciu, a făcut naveta la Teliuc câte patru-cinci ore zilnic, dintre care trei mergea pe jos. „Prin 1963 am văzut ultima oară un popă pe aici” Nici nu-şi mai aminteşte când a văzut ultima dată un preot în satul său. „Cred că prin 1963 am văzut ultima oară un popă aici. Poştaşul nu mai vine nici el de mult. Eu cobor la Topliţa şi-mi iau pensia. Doctor, iară n-o mai fost aici de zeci de ani”, conchide el. Apa o aduce cu găleata de la vreo 300 de metri distanţă, de mâncare îşi face singur, inclusiv specialităţile tradiţionale de Sărbători, iar de televizor nu a avut niciodată parte. „Aici nu-i curent. N-o fost niciodată. Înainte de Revoluţie s-o pus problema să băgăm curent, dar trebuia să dăm 100.000 de lei fiecare. Eram numa eu şi bătrânii aici, iar bătrânii or zâs că pot s-o mai ducă şi fără curent cum or dus-o atâta vreme”, explică Nică. Apoi, se oferă să ne conducă într- un tur al cătunului. „Aici o stat familia Vlăiconi. Aici o şezut fiul lui, dar o plecat de zeci de ani. Aici o fost familia Lupu, mai în sus, dar nu se vede, o fost casa familiei Toplicean”, povesteşte exact ca un ghid bătrânul. Din cele 13 case ale satului, doar două mai sunt acum în picioare, pe lângă cea a lui Andrei Simion. Din alte două au rămas doar ziduri ruinate, care mai ies deasupra solului câte un metru şi jumătate. Celelalte sunt toate ascunse sub rădăcini de pruni, nuci sau aluni. Singurele sale momente de divertisment sunt cele oferite de un aparat de radio Albatros. Are şi un casetofon, dar nu-l prea foloseşte pe motiv că „motoraşul care învârteşte banda consumă bateriile prea iute”. Când vine vorba de teama de singurătate, Simion Andrei spune că nu-i este deloc greu să face haz de o asemenea întrebare. „Tăt aşa le zâc ălora care întreabă de mi-i urât sau nu: «Ce urât omule, care urât? Unde-i urâtul ăla, că io nu-l văd nicăieri»”, spune râzând Nică. Bărbatul mai zice că, datorită Puşei, lupii nu se apropie de gospodăria lui. Doar câte-un Moş Martin mai pofticios mai vine pe aproape când vrea prune. Dar asta se-ntâmplă destul de rar, pentru că în zona Mosorului, prunele “se fac” doar o dată la trei-patru ani. “Aici nu îi curent şi n-o fost niciodată. Înainte de Revoluţie, s-o pus problema să băgăm curent, dar trebuia să dăm 100.000 de lei fiecare.” Simion Andrei, singurul localnic din cătunul Mosoru OCUPAŢIE. În atelierul de tâmplărie, Nică face unelte pentru localnicii din alte sate Foto: Remus Suciu „Am avut şi eu o fată. Loredana o chema. Era frumoasă, era brunetă. Am adus-o aici, dar după o vreme n-o mai vrut să şadă. Era de la oraş şi nu i-o plăcut. S-o dus şi dusă o fost. De-atunci nu mi-o mai trebuit nevastă.” Simion Andrei, singurul localnic din Mosoru

Ce a AFLAT Nicolae Ceausescu, inainte cu 11 zile sa fie OMORAT! Greseala care l-a costat viata

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Administratie Locala

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
19:28 RAREȘ BOGDAN contra DACIAN CIOLOȘ. Jocurile de putere din spatele unei nominalizări neașteptate. 18:10 Update PROCURORII din CONSTANȚA au ieșit ÎN STRADĂ. Își SUSPENDĂ ACTIVITATEA: "Vrem justiție independentă!" 15:59 DESANT EUROPEAN la București. Se vor CERE și DA explicații în LEGĂTURĂ cu KOVESI 15:24 Dosarul Tel Drum. Dragnea A LOVIT ÎN PLIN. Adio, emoţii? Decizie de ultimă oră în Justiţie. Breaking news 14:59 PROTEST. 100 de judecători și procurori din CLUJ își suspendă activitatea o săptămână. Magistrații vor face grevă 11:40 Tandemul Lazăr-Kovesi DECIDE ce instituție se ocupă de Tel Drum. Culisele SCANDALULUI dintre DNA și Secția de investigare a magistraților 10:50 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata