SILVIU SERGIU: PSD si strategia prostanaca

Esecul campaniei de suspendare a lui Basescu ar ingropa si mai mult partidul.

Nu stiu ce-o fi fost in capetele PSD-istilor cand au ales suspendarea lui Basescu drept tema a iesirii din letargie a social-democratilor. Dupa ce, ani buni, partidul a fost incremenit in proiectul construirii unei opozitii puternice, strategii PSD dovedesc ca nu au prea multe resurse ca sa revigoreze fostul partid-stat. Decizia este una neinspirata. Prostanaca de-a dreptul.

PSD pare ca nu a invatat nimic din greselile trecutului. Experientele perioadei 2000-2004, inclusiv dusul rece al pierderii alegerilor, par sa nu le fi fost de niciun folos. Geoana, Iliescu&co. comit aceeasi eroare din vremea in care Basescu era primar al Capitalei, iar PSD domina Consiliul  General al Bucurestiului: victimizarea adversarului. 

Intr-o mare masura, cresterea politicianului Basescu se datoreaza si PSD. Intre 2000 si 2004, social-democratii au gestionat dezastruos relatia cu Basescu si au platit cu pierderea alegerilor. Razboiul de gherila pe care l-au declansat  impotriva sa l-a victimizat, alimentandu-i imaginea de politician anti-sistem.

"Singur impotriva tuturor" a fost "sloganul" pe care PSD-istii l-au confirmat din lipsa de fler politic. Basescu a explicat orice nereusita ca pe o consecinta a luptei intestine cu partidul-stat.

"Daca n-ar fi PSD, in Bucuresti ar curge lapte si miere", se justifica Basescu, iar PSD continua sa-l sicaneze. Cand, in campania electorala, PSD a fost perceput ca partid al hotilor, Basescu s-a transformat intr-un Sfant Gheorghe in lupta cu balaurul coruptiei si totul s-a terminat pentru social-democrati.

Cu suspendarea lui Basescu istoria s-ar putea repeta. Campania prezinta un risc major de victimizare a sefului statului. Pentru PSD miza este enorma, pentru ca nu este vorba despre o simpla campanie. Este campania de relansare a partidului, iar un esec l-ar ingropa si mai tare.

E drept ca, in prima ei faza, aceasta actiune are beneficii importante. A trecut multa vreme de cand vocea PSD nu s-a mai auzit in spatiul public asa cum s-a auzit in aceste zile. Pare ca degringolada in care s-a zbatut colosul cu picioare de lut se apropie de sfarsit. E drept ca mesajele despre suspendarea sefului statului sunt benefice.

PSD pare un partid capabil sa-l tina in sah pe cel mai puternic politician al momentului. Foarte probabil, declansarea procedurii de suspendare va primi acceptul parlamentului. Curtea Constitutionala, unde cativa dinozauri PSD stau la panda, ar putea da unda verde acestui demers.

Sa presupunem ca in parlament s-ar putea aduna voturile pentru suspendare, desi sansele nu sunt foarte mari. La final se afla insa  esecul. Este aproape imposibil ca un politician cu cota de incredere a lui Basescu sa fie mazilit de popor.

Referendumul l-ar legitima pe seful statului si ar da un vot de blam parlamentului si, in special, social-democratilor. Noul PSD nu ar fi cu nimic diferit de vechiul PSD: un partid care a mai pierdut o batalie cu Basescu, incapabil sa-l infranga pe cel care l-a dus pe marginea prapastiei.