Traian Basescu este un presedinte-jucator.
Cei doi ani jumatate de mandat stau marturie. Pana acum, Basescu a preferat sahul. Si-a jucat partidele inteligent, si-a gandit mutarile dinainte si si-a regandit strategia rapid si eficient, ori de cate ori a fost nevoie, dand dovada de flexibilitate. Pe unii i-a tinut in sah, pe altii i-a facut mat.
In ultima vreme, Basescu a renuntat la „sportul mintii”, in favoarea „jocului hazardului”. Presedintele a inceput sa prefere pokerul. Si il joaca riscand, pana la punctul in care poate scapa jocul de sub control.
Renuntarea la demisie este dovada clara ca seful statului a mers la cacealma cand si-a avertizat adversarii ca isi va da demisia la cinci minute dupa ce parlamentul il suspenda. A mizat pe faptul ca se vor speria atat de tare de alegeri incat vor renunta. A plusat, sperand ca va lua potul.
Numai ca, de data aceasta, adversarii sai au mers pana la capat. I-au platit cu sec pentru a-i vedea cartea. Dorinta de a vedea daca Basescu isi da demisia a fost mai puternica decat teama ca ar putea pierde partida. Dar au castigat-o.
Traian Basescu a atins un prag. Orice cartofor a jucat, la inceput, de placere. Treptat, patima jocului a crescut, anihiland orice urma de rational. Dincolo de acest prag este patologicul. Placerea devine viciu, iar dependenta duce la autodistrugere. Este momentul in care, daca nu se opreste, va pierde tot si va ajunge in strada, falit si parasit de toti.
Si la Basescu patima jocului a ajuns sa frizeze irationalul. Logica nu poate explica de ce presedintele si-a jucat la cacealma cea mai importanta caracteristica a brandului sau politic.
De ce a pus ramasag pe imaginea sa de politician dintr-o bucata, care face ce spune, fara a avea un as in maneca. Probabil, pentru ca s-a gandit ca nu are cum sa piarda. Trufia aceasta s-ar putea sa-l coste mult. Pentru Basescu, dupa „Nu plec de la Cotroceni!”, nu mai exista „Vin la Primarie!”.