Silviu Purcărete şi Toni Grecu, printre laureaţii galei UNITER

Cele mai bune spectacole ale anului 2009, alese de un juriu din care au făcut parte criticii Doina Papp, Mircea Morariu şi Ion Cocora, vor fi premiate astăzi în cadrul Galei UNITER, care va fi transmisă în direct, din Studioul 3 al Televiziunii Române, pe TVR 1, Radio România Cultural şi pe internet, la adresele www.uniter. ro şi www.tvr.ro, începând de la ora 21.10.

Premiile Uniunii Teatrale din România se vor acorda în urma deciziei unui al doilea juriu, format din criticii Marina Constantinescu, Florica Ichim, actriţa Valeria Seciu, scenograful Mihai Mădescu şi regizorul Cornel Todea.

În cadrul galei, prezentată de Ion Caramitru, vor fi acordate premiile la categoriile Debut, Cea mai bună scenografie, Cel mai bun actor în rol secundar, Cea mai bună actriţă în rol secundar, Cel mai bun actor în rol principal, Cea mai bună actriţă în rol principal, Cea mai bună regie, Cel mai bun spectacol şi Cel mai bun Spectacol Teatru Radiofonic.

Vor mai fi premii speciale, acordate de Senatul UNITER, printre membrii căruia se numără Ion Caramitru (preşedinte), regizorul Alexandru Tocilescu sau criticul de teatru Cristina Modreanu.

Premiul de excelenţă se acordă lui Silviu Purcărete (regizor şi scenarist), lui Helmut Stürmer (scenograf-decor), Liei Manţoc (scenograf-costume), lui Vasile Şirli (compozitor) şi lui Andu Dumitrescu (scenograf-efecte video) pentru impactul spectacolului „Faust”, după Goethe (Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu), la Festivalul Edinburgh 2009.

Premiul pentru întreaga activitate se acordă actorilor Tatiana Iekel şi Mircea Andreescu, scenografului Andrei Both şi regizorului Mircea Cornişteanu.

Vor mai fi premiaţi Toni Grecu, pentru „contribuţia la istoria vie a umorului românesc”, Alexandra Davidescu, pentru teatrul de păpuşi, şi coregraful Gigi Căciuleanu, pentru întreaga carieră.

În cursă pentru un trofeu Spectacolele „Aniversarea”, o producţie a Teatrului Nottara, „Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess”, de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, şi „Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi”, Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”, Timişoara, au intrat în cursa pentru Premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol.

Vlad Massaci şi Victor Ioan Frunză au fost nominalizaţi la premiul pentru Cea mai bună regie, alături de Alexandru Dabija, acesta din urmă fiind considerat şi favorit al ediţiei, pentru spectacolul „Pyramus & Thisbe 4 you”, de la Teatrul Odeon Bucureşti.

Mihai Constantin, a intrat în cursă la categoria Cel mai bun actor în rol principal pentru rolul din spectacolul „Sfârşit de partidă”, de la Teatrul Metropolis, din Bucureşti, împărţind şansele, la aceeaşi categorie, cu George Mihăiţă („Casa Zoikăi”) şi Ionuţ Caras („Noaptea Walpurgiei sau Paşii Comandorului”, Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca).

La categoria Cea mai bună actriţă în rol principal, Virginia Mirea („Casa Zoikăi”, Teatrul de Comedie, Bucureşti), concurează cu Ofelia Popii („Breaking the Waves”) şi cu Sanda Toma („Toţi fiii mei”, Teatrul Naţional Bucureşti).