Silvio Berlusconi este interesat de funcția de președinte al Republicii Italiene, în ciuda scandalurilor în care a fost implicat.
Parlamentul de la Roma va alege un nou președinte la începutul anului viitor, iar printre cei interesați s-ar număra și Silvio Berlusconi. În vârstă de 85 de ani, fostul premier a trecut prin numeroase scandaluri. El a fost acuzat și condamnat pentru evaziune fiscală, a fost implicat în tot felul de povești sexuale, larg dezbătute în presa italiană.
Miliardarul rămâne cel mai longeviv premier al Italiei de după Al Doilea Război Mondial. Dar, în același timp este și cel mai scandalos personaj care a ocupat o astfel de poziție publică. De altfel, a fost exclus, temporar, din viața publică prin interdicția de a mai deține funcții în stat, după ce a fost condamnat pentru evaziune fiscală în 2013.
Berlusconi mai are un dosar penal pe rol, pentru celebrele sale petreceri sexuale „bunga bunga”.
Dar, cu toate acestea, Silvio Berlusconi nu dezminte zvonurile potrivit cărora vizează funcția de președinte. Informația este dată drept aproape sigură de numeroase publicații italiene care citează diferite surse.
Candidatură contestată printr-o petiție publică
În Parlamentul Italian se fac jocuri și se pun la cale alianțe politice înainte de alegeri. Este de așteptat ca o asemenea candidatură, dacă se va confirma să stârnească un nou val de controverse în societatea italiană. Pe măsura personalității și istoriei de viață a lui Silvio Berlusconi.
Posibila sa candidatură este contestată, deja, printr-o petiție publică lansată de ziarul Fatto Quatidiano. Publicația încearcă să-i determine pe parlamentari să nu-i dea votul lui Berlusconi, în cazul în care va candida.
Jurnaliștii italieni susțin că președintele trebuie să fie garantul Constituției, iar Berlusconi s-a dovedit garantul corupției și al prostituției. Ziarul reface lista lungilor scandaluri de moralitate și legalitate pe care fostul premier le are la active. Iar concluzia este că pentru toate acestea, controversatul politician nu poate sta în fruntea Republicii italiene.
Până în acest moment, petiția a fost semnată de aproape 190 de mii de italieni.
Ce șanse are Silvio Berlusconi
Pentru a câștiga funcția de președinte un candidat are nevoie de două treimi din voturile parlamentarilor. Dacă nici unul dintre cei înscriși nu le obține după trei runde de vot, pragul se coboară la 50% plus unul.
În aceste condiți, depunându-și candidatura, având în vedere scena politică extrem de divizată, Silvio Berlusconi va dori să-și demonstreze forța. Chiar dacă nu va fi ales, el va dori să joace un rol important în alegerea viitorului președinte și să-și negocieze voturile cât mai bine.
De altfel, analiștii italieni spun că o personalitate precum Berlusconi are puține șanse de a strânge suportul necesar. Mai ales că președintele Italiei este un arbitru activ în viața politică din Italia, la care se apelează constant. Or, rolul unui președinte este să rezolve crizele guvernamentale, iar nu să le provoace.