Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât dispunerea unui control al Inspecţiei Judiciare la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ). Controlul va viza modul de înregistrare, repartizare, precum şi prioritizarea soluţionării dosarelor de la data operaţionalizării acestei secţii până la data de 01.04.2019.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât ca prin solicitarea repetată a dosarului nr.986/P/2014 (TEL DRUM) aflat în instrumentarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de către Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ), s-a adus atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor din cadrul Ministerului Public.
Prin urmare, s-a constatat că prin acest demers s-a pus presiune şi s-a afectat independenţa procurorului de caz din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Cristian Ban a cerut, joi, în cadrul ședinței Secției pentru procurori, ca Inspecția Judiciară să facă un control la Secția de investigare a infracțiunilor din Justiție (SIIJ) referitor la modul în care sunt înregistrate sesizările și maniera în care sunt prioritizate dosarele, având la bază cauza „Tel Drum”.
„În cuprinsul acestui referat primit de la Parchetul General, ar rezulta un mod total necorespunzător de înregistrare a unor sesizări ca dosare penale. Avem o situație hilară în care o sesizare anonimă este înregistrată cu număr unic ca și dosar penal pentru a se dovedi că, de fapt, este un nume de stradă, un nume al unui actor de comedie.
O astfel de modalitate de înregistrare a unor dosare penale o apreciez eu ca fiind una necorespunzătoare. De asemenea, din cuprinsul referatului, mă îngrijorează modul prin care, în mod repetat, Secția de investigare a infracțiunilor din Justiție a solicitat de la o altă structură, în speță DNA, în baza dosarului creat, cum am spus anterior, pe un denunț anonim, un dosar ultra-mediatizat, cunoscut de toți ca dosarul Tel Drum.”, a declarat Cristian Ban, joi, în cadrul ședinței Secției pentru procurori.
Procurorul a precizat că, pe lângă faptul că s-a solicitat în mod repetat și fără o bază legală dosarul "Tel Drum", s-a constatat că întreg dosarul a fost cerut pentru a fi folosit ca mijloc de probă în dosarul Secției speciale. Astfel, s-a ajuns la un conflict cu Parchetul, cu consecința întârzierii soluționării cauzei.
Cristian Ban că toate aceste aspecte afectează independența și imparțialitatea procurorilor din cadrul Ministerului Public. De asemenea, astfel de acțiuni pun presiune pe procurorul DNA, investit cu soluționarea dosarului „Tel Drum”, afectându-i independența.
Cristian Ban a cerut Secției pentru procurori din CSM să solicite Inspecției Judiciare să dispună un control la structura de parchet condusă acum de Gheorghe Stan.
„Pe aceste considerente, eu solicit Secției să ia act și să constate aceste încălcări ale independenței și imparțialității procurorilor din cadrul Ministerului Public și din cadrul DNA, iar în al doilea rând având în vedere modul, unul necorespunzător de lucru, de înregistrare a dosarului la Secția de investogare (SIIJ), având în vedere și făcând o conexiune și cu dosarul privindu-l pe Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, eu apreciez ca oportun și necesar dispunerea unui control tematic la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție de către Inspecția Judiciară, care să aibă în vedere ca obiective modul de înregistrare a sesizărilor în cadrul acestei unități de parchet, altele decât cele preluate în urma operaționalizării acesteia, de la data operaționalizării până în prezent, respectiv 1 aprilie 2019.”, a spus procurorul.
Cristian Ban a declarat că trebuie verificată și maniera în care sunt prioritizate dosarele.
„De asemenea, având în vedere că în ultimul timp au apărut și sunt mediatizate ca fiind în lucru sau dosare în lucru în care s-au dispus diverse măsuri procesuale, dosarul cunoscut publicului ca dosarul Tel Drum, cazul de pe ordinea de zi privindu-o pe doamna procuror Kovesi, se constată că aceste dosare au fost înregistrate în urmă cu 3-4 luni, ori știm prea bine că pe rolul acestei Secții speciale se află sute sau chiar mii de dosare mai vechi de un an, motiv pentru care eu apreciez ca un al doilea obiectiv al controlului Inspecției trebuie să privească modul de prioritizare al soluționării dosarelor de către Secția de investigare a infracțiunilor din Justiție.”, a completat Ban.