Modificarea Statutului magistraţilor nu se manifestă de azi de ieri, nici din februarie, ci de acum doisprezece ani. Concret, în aprilie 2005, Cozmin Guşă, Lavinia Şandru şi Aurelian Pavelescu au înaintat Camerei Deputaţilor propunerea de modificare a Legii nr.303/2004.
La 12 după iniţiativa de modificare a Statutului magistraţilor, Cozmin Guşă a acordat, pentru jurnaliștii de la Bursa, un interviu pe subiect atât de controversat în România acum.
Dacă astăzi iniţiativele PSD (din februarie prin Guvernul Grindeanu şi de acum, prin Parlament) continuă să se prezinte ca urgenţe, impresia generală este că urgenţa este imprimată doar ca să justifice impunerea modificărilor cu pumnul în gura opoziţiei, spre beneficiul infractorilor din clasa politică.
„ Situaţia pare, şi este, atât de difuză, tocmai pentru că există un fapt care este neglijat într-un fel, deşi pare banal.
După 1989 s-a instituit, treptat, un fel de nemulţumire generalizată asupra actelor din justiţie, care, la început, i-a vizat pe cetăţeni, apoi au fost afectate interesele unor oameni de afaceri, care fie au greşit, fie nu, iar, în final, a ajuns şi la politicienii cu decizie - categoria care se simţea cea mai protejată de actele justiţiei pentru că aşa a fost construit sistemul de justiţie.
Acum, această nemulţumire generalizată ar trebui să fie rezolvată într-un fel, bineînţeles şi în contextul în care oamenii din sistemul de justiţie ar fi cel mai puţin dispuşi să-şi asume greşelile pe care le-au făcut. Nu doar inamovibilitatea de care putem discuta, ci şi alt soi de protecţie pe care şi-o ofereau între grupurile de interese din interiorul justiţiei i-au păsuit, în mare parte, de nişte pedepse pe cei din justiţie care făceau excese şi pe care le fac şi în continuare.
În mod evident, sistemul nostru de justiţie este tarat, iar faptul că, astăzi, a ajuns să exprime nemulţumirea generală este un lucru foarte grav pentru o ţară şi nu se poate rezolva, aşa cum se doreşte a fi rezolvat acum.
Ca să fac recurs la istorie, geneza noastră în democraţia post '89 a debutat cu un act de justiţie comandat, teleghidat. Împuşcarea soţilor Ceauşescu este evident că s-a realizat în baza unui rechizitoriu formatat de către unul sau mai mulţi procurori şantajabili, cu un complet care nu era legitim şi care nu a acţionat în baza probelor. Practic, prima decizie a justiţiei din noua democraţie românească a fost total eronată, obţinută pe baza unor complicităţi, din dorinţa de a-i proteja pe unii şi de a-i pedepsi incorect pe alţii. Acest fapt din decembrie 1989 ne-a marcat parcursul în justiţie.
Nicolae Ceauşescu putea să fie împuşcat pentru crimele pe care le-a comis şi ar fi fost dovedite, nu pe baza unui rechizitoriu fals. Ar mai fi trebuit să urmeze încă mulţi alţii care fie au fost executanţii lui, deci vinovaţi, fie părtaşii lui la decizie, deci complici, şi atunci tot sistemul neo-comunist care s-a instituit după "89 ar fi avut de suferit.
Cred că Ceauşescu ar fi trebuit împuşcat în baza unei decizii corecte, în urma unui proces care ar fi durat ceva timp”, a spus Cozmin Gușă.
Citește interviu integral pe Bursa.ro.