Studenții Academiei Forțelor Terestre din Sibiu au găzduit ceremoniile de comemorare a celor opt militari care și-au pierdut viața în accidentul aviatic de vineri.
La ceremoniile care au avut loc duminică după-amiază, în curtea AFT Sibiu, au venit și familiile îndoliate, dar și oficialități, alături de alți peste 200 de militari. Printre oficialități s-au aflat și ministrul Apărării, Mircea Dușa, și președintele ales, Klaus Iohannis, care au aprins câte o lumânare în memoria celor dispăruți. Două camioane militare au adus sicriele acoperite cu tricolor ale celor opt militari. După intonarea imnului de stat, ceremonia a continuat cu o slujbă religioasă condusă de episcopul vicar al Sibiului, Andrei Făgărăşanu, episcopul vicar al Sibiului.. Cortegiul funerar a părăsit Sibiul în jurul orei 15:00, trei dintre sicrie fiind transportate de camioane militare către locurile natale ale unora dintre militarii originari din Alba, Argeș și Olt. Celelalte opt trupuri neînsuflețite sunt transportate cu avionul până la Cluj-Napoca, În vederea funeraliilor.
Ceilalți doi militari luptă pentru viață
Pilotul și copilotul elicopterului care s-a prăbușit loc vineri dimineața în apropiere de satul Stejărișu (situat în nord-estul județului Sibiu) sunt singurii supraviețuitori. Transportați încă de acum două zile la București, cei doi militari se află în continuare în stare gravă, suferind de arsuri extinse, urmare a exploziei elicopterului. Medicii sunt rezervați cu privire la șansele de supraviețuire a celor doi. Pilotul este în comă indusă, urmând ca luni să fie supus unei a treia intervenții chirurgicale.