SIBIU: Cai dresaţi, în Piaţa Mare

Programul sfârşitului de săptămână include numere de dresaj de cai şi o paradă de măşti tradiţionale transilvănene.

Sibienii vor fi răsfăţaţi, la acest final de săptămână, cu un eveniment în premieră în fosta Capitală Europeană: parada măştilor şi a costumului popular. Această manifestare este realizată în colaborare cu actorii-cascadori „Dorobanţii Transilvaniei“ şi grupul vocal-instrumental „Doruleţ Transilvan“ din Şeica Mare.

Organizatorii anunţă şi o defilare a unor personaje cu măşti şi costume populare, călărind pe douăzeci de cai dresaţi, pe traseul care include principalele căi de acces către centrul istoric al Sibiului şi cele două pieţe, Piaţa Mare şi Piaţa Mică, precum şi cea mai importantă arteră pietonală din urbea de pe Cibin, strada Nicolae Bălcescu. De aici, călăreţii vor merge pe Bulevardul Victoriei, spre muzeul în aer liber din Pădurea Dumbrava. Caii sunt obişnuiţi cu festivităţile, fiind folosiţi la numeroase ceremonii în comuna Şeica Mare. Cascadorii profesionişti cuceresc oraşul

„Complexul Naţional Muzeal Astra doreşte astfel să recreeze atmosfera tradiţională în oraşul Sibiu, acum în preajma Sărbătorilor de Iarnă, readucând în atenţia publicului vechea tradiţie a călăreţilor transilvăneni“, explică Ovidu Baron, din cadrul Biroului de Presă al CNM Astra. „Ne-am pregătit măştile, am repetat numerele. Noi spunem că va ieşi ceva frumos şi pe placul sibienilor“, spune Ionuţ Vlăsan, unul dintre participanţii la paradă.

Punctul culminant al zilei este programul special de dresaj, coordonat de un cascador profesionist, fost campion de călărie şi membru în Comisia Naţională de Atestare a Cascadorilor Profesionişti din cadrul Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România. Călăreţii vor purta costume tradiţionale româneşti din zona Şeica Mare, steaguri de ceremonie şi măşti populare româneşti folosite în cadrul Sărbătorilor de Iarnă. „Am mai prezentat numere de dresaj cu caii noştri, dar niciodată într-o paradă aşa de mare, ci numai acasă la sărbătorile noastre de la Şeica“, spune unul dintre călăreţi. Atmosfera va fi completată de un grup de percuţionişti cu repertoriu de percuţie arhaică, un grup vocal-instrumental şi de 35 de dansatori.

TÅRG DE CRĂCIUN

Colinde cu Vasile Şeicaru şi Paula Seling   Pe lângă paradele măştilor şi numerele de dresaj cu caii, în Piaţa Mare din centrul oraşului are loc sâmbătă seară, de la ora 19.00, şi Târgul de Crăciun, organizat în premieră. În cadrul acestuia, Paula Seling va delecta auditoriul cu mai multe colinde. De la aceeaşi oră, la o aruncătură de băţ de scena din Piaţa Mare, pe scena Teatrului Gong, Vasile Şeicaru susţine un show live în care prezintă, pe lângă colinde, şi piese de pe noul album. La acest spectacol, intrarea costă 20 de lei, iar la Paula Seling accesul este liber.