Siberia României. Locul unde nu se întâmplă nimic și de unde tinerii vor să evadeze

Siberia României. Locul unde nu se întâmplă nimic și de unde tinerii vor să evadeze

Sulina, orașul unde Dunărea se varsă în Marea Neagră, este un tărâm mirifi c pe timpul verii, dar uitat complet atât de autorități, cât și te turiști pe perioada iernii, când frigul transformă zona într-o Siberie românească. Chiar dacă populația ofi cială este de aproximativ 3.000 de locuitori, în perioada zăpezilor, prin oraș nu mișună mai mult de 1.000 de oameni. Un oraș trist, unde tinerii abia așteaptă să termine liceul și să evadeze spre alte zări. Jurnaliștii EVZ au făcut o călătorie pe apele Dunării până la Sulina, pentru a pescui povestea orașului din cel mai estic punct al țării, adică orașul cu care începe, iar pentru alții se termină România.

Ziua şi noaptea se lucra la încărcarea vapoarelor. Numai în miezul zilei portul era mort, sub ploaia de aur a soarelui de vară, natura întreagă dormita moleşită. Nicio adiere, niciun semn de viaţă, pământul şi apa, oameni şi animale cădeau parcă deodată într-o adâncă letargie. Nicio vieţuitoare nu mai mişca pe cheiurile înfierbântate. Când soarele ajungea la zenit, portul mut, poleit într-o lumină orbitoare, părea în arşiţa zilei un oraş mort, adormit printr-o vrajă, pietrificat de veacuri – un oraş fantomă“, cam așa arată Sulina în jurnalele lui Jean Bart.

Povești din alt secol

Ne puteți urmări și pe Google News

Sulina poate fi considerat primul oraș din România unde se poate vorbi de conceptul Europei Unite: la sfârșitul secolului al XIX-lea, aici locuiau greci, români, ruși, armeni, turci, austro-ungari, evrei, albanezi, germani, italieni, bulgari, englezi, polonezi. În acest sens, mărturie stă Cimitirul Martim din Sulina, care este descris în Europolis-ul lui Jean Bart. Acesta reprezintă o oglindă a trecutului istoric al orașului înscrisă în monumentele funerare. Acest cimitir are diferite denumiri. Unii îl numesc „internațional”, alții „multietnic”, „maritim”, „multiconfesional” sau „Cimitirul Comisiunii Europene a Dunării“. Orice denumire ar avea, cert este că într-acesta își duc somnul cel de veci ortodocși, musulmani, evrei, ruși lipoveni. Tot aici se află și singurul mormânt din România al unui pirat, găsinduși sfârșitul pe 25 martie 1871 - Ghiorghios Kontoguris, născut în Kefalonia (Grecia). Pe piatra funerară a acestuia este inscripționat craniul cu două oase înscrucișate, simbolul piraților.

 

Logodnicii care și-au găsit sfârșitul în Dunăre

Chiar dacă pare a fi extrasă din opera lui Wlliam Shakespeare, este o tragedie reală. William Webster, un tânăr de 25 ani, ofițer secund al navei Adalia și Ann Margaret Pringle de 23 ani, logodnica acestuia, și-au găsit sfârșitul în 1868, cu doar câteva luni înainte de căsătorie. În timpul unei plimbări romantice, Margaret a alunecat și a căzut în Dunăre. Logodnicul ei a sărit după ea să o salveze, dar din păcate s-au înecat amândoi. În amintirea iubirii lor, părinții acestora i-au înmormântat unul lângă altul, ridicându-le două monumente funerare.

 

A cerut un pahar cu apă, au servit-o din Dunăre

Prințesa Ecaterina Moruzi, nepoata domnitorului Moldovei Ioan Sturza, a fost înmormântată tot în acest cimitir. Aceasta s-a născut la Constantinopol, fiind educată la Patriarhia Ecumenică. Prințesa a ajuns în Sulina alături de fiul ei, Dumitru Moruzi, subprefect al portului de aici. După moartea mamei sale, a fost mutat la Isaccea, apoi la București, unde se spune că ar fi murit de foame. De asemenea, maestrul principal în Marina Regală, Dobre Neagu, decedat la vârsta de 50 ani, a fost înmormântat tot în acest cimitir, dar și Locotenentul Colonel Mihail Drăghicescu.

Uzina (sau Castelul) de apă este o construcție măreață a acestui oraș, care i se datorează reginei Wilhelmina a Olandei. Aceasta a ajuns în 1890 în oraș și, cerând un pahar de apă, i s-a oferit unul cu apă din Dunăre. Astfel, Casa Regală a Olandei a donat și s-a construit Castelul de Apă și rețeaua de canalizare a orașului.  

A început „perioada de doliu” în New York-ul Deltei

Sulina mai este denumit drept New York-ul Deltei, pentru că are șase străzi paralele cu Dunărea și 13 artere perpendiculare. Cele șase străzi paralele sunt numerotate după modelul din New York, Strada I, Strada a II-a etc. Cele 13 străzi perpendiculare poartă denumiri ale unor personalități istorice și literare.

„Sulina este orașul unde nu se întâmplă nimic. În această perioadă a anului, populația Sulinei ajunge la 1.000 de locuitori, chiar dacă oficial suntem undeva la 3.000. Cam cu fiecare iarnă, aproape 2.000 de locuitori pleacă în țările calde, fugind de acest oraș care devine pe zi ce trece mai trist. În afară de armată, poliția de frontieră, brutărie și ceva magazine, nu mai ai unde să lucrezi. Mai am ceva treabă și voi pleca și eu în curând. Mă voi întoarce la vară”, spune cu tristețe Șerban, un tânăr din Sulina, care era pe malul Dunării și privea nimicul de pe malul celălalt.

Șantierul Naval Sulina, o ruină

Înainte exista Șantierul Naval Sulina, cu un număr de minimum 300 de salarizați, cu secții de vopsitorie și strungărie. După Revoluție, când a intrat în regim concurențial, a mai funcționat o perioadă și apoi s-a închis. Acum acesta este în paragină. Orașul Deltei și al Mării a avut o vestită fabrică de conserve, cu aproximativ 600 de angajați, care lucrau chiar și în trei schimburi. După ’90, când a trebuit ca fiecare să supraviețuiască, au dispărut, pentru că nu au fost subvenționate de către statul român. Era frumos și profitabil când exista Administrația Zonelor Libere (AZL) în Sulina – un paradis fiscal. În această zonă se puteau depozita anumite mărfuri fără să fie vămuite, deoarece acestea practic nu intrau în țară. Se plătea numai spațiul de depozitare. Odată cu aderarea și intrarea României în Uniunea Europeană, acestea au dispărut. Acum, acest AZL este în coordonarea Consiliului Județean Tulcea și se folosește numai pe închirierea utilajelor.

Drumul medicamentelor pe apele

Dunării pentru izolații Deltei În urmă cu 20 de ani, spitalul din Sulina avea secție de chirurgie, de pediatrie, interne, maternitate. Toate au dispărut rând pe rând, până când spitalul a fost desființat, în urma unei Hotărâri de Guvern din 2011!

Acum funcționează drept secție externă a Unității de Primiri Urgențe (UPU) Tulcea.

„Este un punct de lucru UPU al Spitalului Județean Tulcea. Când ne confruntăm cu situații mai dificile, le trimitem la Spitalul Județean Tulcea cu nave sanitare sau în cazuri deosebite cu elicopterul, dacă vremea permite. Numai că nu avem nave sanitare proprii, ci folosim o ambulanță privată sau Ambulanța Tulcea. Dacă nu s-ar fi desființat spitalul, ar fi fost mai ușor pentru populația care trebuie spitalizată, în mod special iarna, când se mai blochează Dunărea de sloiuri, iar transportul este mult mai dificil. Elicopetrul vine numai dacă nu e ceață, nu bate vântul, nu este noapte. Iar dacă s-ar reînființa spitalul, îți trebuie medici specialiști pentru a ține secțiile. Și nu vine nimeni pe aici. Avem noroc că au mai venit medici de familie”, a declarat pentru EVZ Maria Stalenoiu, asistent coordonator UPU Sulina. Medicilor le este foarte greu să transporte medicamentația. Mai ales pe timpul iernii, când trebuie să își facă un stoc mai mare. Le transportă cu ambulanța, cu vaporul sau cursele rapide, cum numai ei știu.

Misiunea medicală la Capătul României

Cu primii fulgi de zăpadă, medicii de familie încep aprovizionarea cu medicamente, bilete de trimitere, rețetare, pentru că nu se știe cât timp vor fi și mai izolați. Alina Ioniță, din Dâmbovița, este medic de familie și s-a mutat aici din 2016 alături de soț și cele două fete, după ce a profesat aproape 10 ani în Capitală. Venea vara în concedii aici, până când s-a hotărât să facă misiune medicală. „Mie îmi place aici. Este un oraș liniștit și bun pentru a se dezvolta copiii. Aici chiar e nevoie de medici și mă simt mult mai flositoare. Trebuie să vezi și partea frumoasă a orașului, acea parte pe care eu nu am găsit-o în București”, a declarat pentru EVZ, Alina Ioniță, medic de familie.

 

Copiii, pe cale de dispariție

În Sulina au mai rămas 367 de copii cuprinși în sistemul de învățământ. Media nașterilor în perioada 1980-1990 a fost de 112 nașteri pe an. În 2018, până în luna octombrie, au fost înregistrare șapte nașteri. „Începând cu anul viitor sau cel târziu peste doi ani, va exista numai câte o clasă pe ciclu. O clasă în momentul de față are câte 12-13 elevi. Sunt elevi din Sulina și din localitățile învecinate. 39 de cadre didactice sunt în prezent în unitatea de învățământ. Elevii care termină clasa a 12-a caută să supraviețuiască, să își vândă forța de muncă. Cei care iau Bacalaureatul se orientează către facultate, iar ceilalți își fac o meserie. Anul acesta este unul mult mai greu. Nu avem profesori pentru toate materiile, iar profesorii pe care îi avem sunt suplinitori și fac școala din mers. De când a ieșit profesorul de fizică la pensie, nu mai avem profesor titular. Deși e mereu scos la concurs, nimeni nu vine. Cine vine aici, nu luptă cu viața. Pur și simplu aștepți să treacă timpul. Pentru cei care vor să fie vii și să trăiască viață activă, nu le este recomandat acest oraș. La anul, în mai, cei doi profesori de matematică ajung la vârsta pensionării. Să vedem dacă pot să îi conving să mai rămână, că altfel...”, povestește pentru EVZ, prof. Andrei Victor, directorul Liceului Teoretic „Jean Bart” din Sulina.

 

Evadarea de la Capătul lumii: „Plecăm și nu ne vom mai întoarce”

„Vrem să plecăm cât mai departe de aici, pentru că orașul nu are oportunități prea mari. Plecăm și nu ne vom mai întoarce. La ce să revenim aici? Am avea nevoie de profesori în primul rând. Acum am ajuns să facem cinci materii cu același profesor”, povestește pentru EVZ Andreea, elevă în clasa a 12-a. Singura activitate a tinerilor de aici este dansul. Aceștia sunt angrenați în ansamblurile de dans grecești și rusești, la Casa de Cultură. Prea multe oferte pentru ei nu există. În afară de dansuri, mai sunt diferite concursuri și simpozioane. În rest se îmbracă în negru, parcă ar ține doliu. „Culoarea în Sulina se animă în sezon. Acum culoarea predominantă este mai pe bleumarin, negru, maro, destul de rar mai vezi un roșu aprins”, povestește un locuitor jurnalistului EVZ.

 

Locul unde Dunărea se întâlnește cu Marea

Sulina este orașul cu Deltă și Mare. Aici, fluviul se varsă în Marea Neagră. Dacă litoralul românesc se confruntă cu problema plajelor care dispar puțin câte puțin de la an la an, aici acestea cresc puțin câte puțin. Acest lucru este posibil datorită aluviunilor pe care le aduce Dunărea și care se depun aici. Găsim astfel un ponton care nu mai dă în Mare, ci tot în plajă. De asemenea, pe plajă stau frumos câteva căsuțe pentru turiști, care nu au fost date în folosință. Pentru că Ministerul Turismului, condus la vremea respectivă de Elena Udrea, ”a uitat” să ia aviz de la mediu. În valoare de 7.144.201,13 lei, acestea zac pe plajă din decembrie 2010, neputând fi folosite pentru că au fost construite ilegal. În Siberia României, locuitorii așteaptă vara pentru a ieși din „perioada de doliu”, iar orașul să devină mai animat...