„Și noi ce să facem?” Vlad Voiculescu, total depășit de probleme. Dialogul din culise care îl dă de gol

„Și noi ce să facem?” Vlad Voiculescu, total depășit de probleme. Dialogul din culise care îl dă de gol Sursa foto: Arhiva EVZ

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, este depășit total de situația de la minister și de problemele pe care trebuie să le gestioneze în această perioadă, iar acest lucru rezultă și din dialogul pe care îl poartă cu o consilieră.

Un dialog surprins, de microfoanele încă deschise, la finalul declarațiilor lui Vlad Voiculescu ne dezvăluie un ministru al Sănătății total depășit de situație. Acesta are un scurt dialog cu consiliera sa, care încearcă să justifice gafa de a ieși la declarații publice în același timp cu premierul Florin Cîțu.

„Am ieşit în acelaşi timp”, a spus consiliera.

„Păi n-a zis...?”, a răspuns Vlad Voiculescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Îmi spusese Ema că Florin Cîțu va ieși după tine și, de fapt, a ieșit o dată cu tine”, a spus consiliera.

„Și noi ce să facem?”, a răspuns, cu o întrebare retorică, ministrul Vlad Voiculescu, dând impresia că este total depășit de situație.

Jurnaliștii au fost luați prin surprindere, duminică, la ora 16.00, când, premierul Florin Cîțu și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, au ieșit în același timp la declarații publice. Televiunile au transmis alternativ declarațiile live, iar mulți dintre cei care le-au urmărit au fost bulversați, comutând dintr-o parte în alta.

Se pare că a fost vorba despre o nesincronizare a celor doi care nu s-au pus de acord care și cum să iasă primul al declarații. Inițial, declarația de presă a ministrului Sănătății a fost anunțată pentru ora 15.45, însă a fost amânată pentru ora 16.00.

Voiculescu îl sfidează pe Cîțu

În fapt, se pare că cei doi, premierul și ministrul ar fi ajuns la o înțelegere cu privire la ordinea în care își vor ieși public. Astfel, conform unor informații prezentate de Antena 3, premierul ar fi trebuit să iasă cel dintâi, în fața jurnaliștilor convocați la Ciolpani. Ulterior, la finalul conferinței de presă susținută de Cîțu trebuia să aibă loc și intervenția lui Vlad Voiculescu.

EVZ a aflat ca staff-ul lui Vlad Voiculescu a sunat la TVR și a cerut transmisie cu semnal pentru conferință la 15.45. El a amânat pentru ora 16.00. Iar declarațiile au început în același timp, la ora 16.00.

În cele din urmă, Vlad Voiculescu a încălcat înțelegerea și a intrat în același timp cu premierul, dând peste cap programul televiziunilor.

Ministrul Sănătății a apărut singur, în fața microfonului și a prezentat varianta sa cu privire la evacuarea abuzivă a pacienților de la Spitalul Foișor, în vreme ce Florin Cîțu răspundea la întrebările jurnaliștilor pe aceeași temă.