Doi cai aparţinând unui bărbat dintr-un sat din Apuseni au fost luați la țintă de doi indivizi ieșiți la braconat. Din cauza întunericului sau de frică, braconierii au confundat animalele, lăsate la păscut, cu căprioarele sau cu mistreții și le-au împușcat.
Speriați de întuneric sau de alura celor doi cai, braconierii i-au împușcat fără nici o reținere, după care i-au îngropat și au mascat locul cu vegetație. Potrivit unui comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție Alba, evenimentul a fost sesizat de stăpânul celor doi cai, pe 23 aprilie.
„La data de 23 aprilie, în urma unei sesizări făcută de o persoană din comuna Lupşa cu privire la faptul că i-au fost împuşcaţi doi cai, o echipă de cercetare, formată din poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase şi criminalişti, sprijiniţi de poliţiştii din Baia de Arieş şi Lupşa, s-au deplasat în zonă, pentru investigaţii şi identificarea persoanelor implicate”, se arată în comunicatul de presă.
Potrivit sursei citate, din primele cercetări s-a stabilit că cei doi braconieri au ieșit la o partidă ilegală de vânătoare, în noaptea de 21 spre 22 aprilie. Din cauza întunericului sau de teamă, cei doi au confundat caii cu animalele sălbatice și le-au luat la țintă.
„Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în perioada 21-22 aprilie, pe timp de noapte, doi bărbaţi de 40 şi 21 de ani, din comuna Lupşa, ar fi participat la o partidă ilegală de vânătoare, împrejurare în care ar fi împuşcat cele două animale, acestea fiind, probabil, confundate cu vânat", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.