Şi Băsescu vrea mai puţine ore pentru elevi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, că i se pare "mult" baremul de 30 de ore pe săptămână pentru un elev şi a propus ca, în condiţiile existenţei a şase ore de şcoală zilnic, "una-două ore să fie ore asistate, în timpul cărora copilul să îşi facă temele".

În opinia şefului statului, acest lucru va fi posibil în măsura în care respectiva şcoală nu are două cicluri de învăţământ pe zi. În acelaşi context, Băsescu a spus că, în prezent, există un mare semn de întrebare în dezbaterea publică în legătură cu orele de sport. "Dragii mei, a nu face sport înseamnă a scoate generaţii schilodite", le-a spus Băsescu participanţilor la reuniunea preşedinţilor de consilii judeţene de la Buşteni.

Băsescu s-a referit, de asemenea, la procentul de 30% de ore opţionale, despre care a spus că ar trebui să reflecte interesul comunităţii şi specificul local, şi nu structura cadrelor didactice, aşa cum se întâmplă în prezent. "Când am spus că ghiozdanul acela al unui copil cu osatură firavă este prea greu, a râs toată lumea, dar asta chiar este o problemă reală. Trebuie întrebaţi medicii despre asta", a afirmat Băsescu.

Şeful statului a adăugat că va cere "foarte repede" Ministerului Sănătăţii un punct de vedere despre acest lucru.

Spitale fără proceduri

Şeful statului s-a referit şi la problema spitalelor, reluând ideea potrivit căreia în spitalele româneşti, spre deosebire de cele din Europa, nu există proceduri.

Băsescu a spus că reprezentanţii consiliilor judeţene vor trebui să reuşească să specializeze oameni în management sanitar, în perspectiva trecerii spitalelor în subordinea administraţiilor locale.

Traian Băsescu a mai spus că actualul sistem de salarizare îi obligă pe medici să stea cu mâna întinsă la pacient, şeful statului avertizând că, dacă nu se va vedea un salt calitativ în educaţie şi în funcţionarea spitalelor, descentralizarea va fi un eşec şi vor exista voci care vor critica acest demers.

Şcolile şi spitalele, la primărie În concluzie, Băsescu le-a spus reprezentanţilor autorităţilor locale că ar trebui să se pregătească pentru a prelua şcoli, spitale şi direcţii agricole, şeful statului adăugând că direcţiile agricole ar trebui să se ocupe de consilierea fermierilor.

Preşedintele Traian Băsescu participă azi, la Buşteni, la întâlnirea organizată de Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR).

Şeful statului a fost întâmpinat la sosirea unde are loc reuniunea, de către campionul mondial la box Lucian Bute cu pâine şi sare, acesta fiind îmbrăcat în costum popular.

Întâlnirea de la Buşteni este organizată de Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), condusă de social-democratul Liviu Dragnea, tema principală a reuniunii fiind un plan de descentralizare a administraţiei locale.

În urmă cu câteva săptămâni, ministrul Educaţiei, ecaterina Andronescu a propus reducerea numărului de ore de sport şi de istorie, măsură contestată de profesori şi de foşti miniştri.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA 12:36

CITIŢI ŞI: Brambureala „Abramburicăi”

DEZBATERE EVZ: De ce fugim de sport?