Și-a pierdut mințile. Le-a luat viața celor cinci copii și a încercat să se sinucidă

Și-a pierdut mințile. Le-a luat viața celor cinci copii și a încercat să se sinucidă

O crimă și o sinucidere au înspăimântat opinia publică din Germania.

Caz cutremurător care a zguduit Germania, după ce o mamă în vârstă de 27 de ani și-a omorât cei cinci copii. Apoi, femeia a încercat să se sinucidă și s-a aruncat în fața trenului. Conform primelor informații, femeia nu a murit, dar a fost foarte grav rănită.

Evenimentul s-a petrecut în Solingen, un oraș din vestul Germaniei, a anunțat poliția locală. Trupurile neînsuflețite ale celor cinci copii au fost găsite în casă, iar oamenii legi cred că mama este cea care i-a ucis. Copiii aveau între 1 și opt ani și locuiau într-un apartament din oraşul Solingen, din landul Renania de Nord-Westfalia. Descoperirea a fost făcută bunica micuților, care a alertat autoritățile. Femeia avea șase copii, iar cel mai mare, în vârstă de 11 ani, a scăpat pentru că se afla la bunica sa.

După actul abominabil, mama a mers la gara din orașul Dusseldorf, la 35 de kilometri de locul în care locuia, și s-a aruncat în fața unui tren.

Ne puteți urmări și pe Google News

În luna mai a acestui an, o mamă in localitatea Bozânta Mică, comuna Recea, județul Maramureș, și-a ucis fiul în vârstă de 10 ani, apoi a încercat să se sinucidă. Femeia mai avea un băiat, de cinci ani, care a privit îngrozit întreaga scenă. Femeia, fostă profesoară, și-a sufocat băiatul în timp ce acesta dormea. Conform vecinilor, femeia era singură, pentru că divorțase de câțiva ani de soțul ei, dar nu avea alte probleme.

„Se simte mai bine din punct de vedere fizic, motiv pentru care, când doctorii ne vor da acceptul, o vom audia. Între timp, procurorii au dispus efectuarea unei expertize psihiatrice care să stabilească dacă acuzata a avut discernământ atunci când a comis crima. În funcție de răspunsul investigației medicale, vom ști ce măsuri preventive se vor aplica: încarcerarea sau internarea într-un spital de boli nervoase.

Până în acest moment nu s-a luat nici o măsură preventivă împotriva ei. E pusă sub acuzare pentru omor, e în spital, dar sub pază, să nu-și facă rău”, declarau surse judiciare pentru Libertatea.