Ce SFINȚI sărbătorim duminică. Au fost OMORÂȚI prin TĂIEREA CAPULUI

Creştinii ortodocşi îi pomenesc pe 29 aprilie pe cei nouă mucenici care au pătimit în Cizic, dându-şi viaţa pentru credinţa lor în Iisus.

Sfintii Noua Mucenici din Cizic au luat cununa muceniciei in secolul al treilea, in timpul persecutiilor impotriva crestinilor. Numele Sfintilor Noua Mucenici sunt: Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie si Filimon. Acestia, desi aveau origini diferite, s-au intalnit in cetatea Cizic, unde au propovaduit credinta crestina, potrivit site-ului Crestin Ortodox.

Fiind prinsi de autoritati au refuzat sa se lepede de credinta in Hristos. Sfintii Noua Mucenici din Cizic au fost apoi supusi la numeroase chinuri, si, intr-un final, omorati prin taierea capului. 

Pe locul in care acesti mucenici au primit martiriul, a fost ridicata o biserica, in vremea domniei imparatului Constantin cel Mare, in care au fost asezate sfintele lor moaste. Traditia a consemnat numeroase minuni petrecute la racla cu moastele acestor sfinti.

Tot astazi, facem pomenirea:

- Sfantul Nectarie de la Optina

- Sfantului Memnon Marturisitorul

- Sfantului Avxivie