Sfidarea lui Orban: „Apărarea valorilor creștine și stoparea imigrației sunt mai importante decât PPE!”

Sfidarea lui Orban: „Apărarea valorilor creștine și stoparea imigrației sunt mai importante decât PPE!”

Budapesta nu intenţionează „să cedeze” în faţa ultimatumului liderului popularilor europeni, Manfred Weber, către premierul Viktor Orban.

Șeful PPE i-a cerut liderului maghiar să-și modifice pozițiile naţionaliste dacă doreşte să evite o excludere din Partidul Popular European (PPE), a anunţat miercuri guvernul ungar, citat de Agerpres.

 

„Există un lucru care este mai important decât disciplina de partid, este apărarea valorilor creştine europene şi oprirea imigraţiei. Nu putem ceda asupra acestor lucruri”, a postat pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului conservator, Zoltan Kovacs.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Într-o scrisoare deschisă către preşedintele PPE, Joseph Daul, Manfred Weber, care va conduce lista formaţiunii pentru alegerile europene şi este favorit să-i urmeze lui Jean-Claude Juncker în fruntea Comisiei Europene, a pus marţi mai multe condiţii pentru ca Fidesz să rămână membru al PPE.

 

El a făcut apel în primul rând la Budapesta să pună capăt „imediat (...) unei campanii de fake news împotriva lui Jean-Claude Juncker”, membru al PPE ca şi Orban.

 

În această campanie lansată luna trecută şi în care s-au folosit panouri de afişaj, Fidesz acuza Bruxellesul şi pe miliardarul american George Soros că susţin imigraţia, al cărei cel mai mare duşman este Orban.

 

În replică, 12 partide membre ale PPE au solicitat oficial luni „excluderea sau suspendarea” Fidesz, o măsură care potrivit lui Manfred Weber va figura pe ordinea de zi a unei reuniuni de la 20 martie.

 

Miercuri, liderul grupului PPE din Parlamentul European a declarat la o întâlnire a conservatorilor bavarezi din Passau că semnalele din partea premierului ungar Viktor Orban nu sunt încurajatoare.

 

„Semnalele care vin de la Viktor Orban şi partidul său ungar Fidesz nu sunt încurajatoare”, a declarat Weber pentru Reuters TV.

 

„Am făcut mai multe tentative să construim punţi, dar Ungaria nu a făcut niciun pas sau efort către noi”, a spus el.

 

PPE are 217 de eurodeputaţi în legislativul cu 750 de locuri, dintre care 12 sunt de la Fidesz. Se anticipează că va rămâne cel mai mare grup din PE după alegerile europene din mai, deşi probabil va avea mai puţine mandate, potrivit sondajelor de opinie.

 

„Noi suntem PPE, un partid care respectă valori şi convingeri esenţiale şi nu vom lăsa pe nimeni să distrugă acest lucru. Miza nu este numărul de delegaţi, ci valorile noastre”, a mai spus Weber.

 

Juncker s-a pronunţat în mai multe rânduri în favoarea expulzării lui Viktor Orban şi a partidului său din PPE, o opţiune care nu întruneşte unanimitatea în cadrul formaţiunii europene.

 

Budapesta a anunţat că nu intenţionează să pună capăt campaniei sale de afişaj împotriva lui Juncker înainte de data prevăzută iniţial, de 15 martie, după care va lansa o campanie împotriva prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans.

 

Perspectiva unei posibile excluderi a lui Fidesz din PPE trezeşte apetitul dreptei naționaliste, unde capul de listă al Partidului Libertăţii din Austria (FPO), austriacul Harald Vilimsky, a dat asigurări că este gata „să-l primească pe Orban cu braţele deschise” în grupul Europa Naţiunii şi Libertăţilor din Parlamentul European.

 

Purtătorul de cuvânt al Fidesz, Balazs Hidveghi, a dat totuşi asigurări miercuri că „Fidesz este membru al PPE şi nu a avut discuţii cu alte formaţiuni”.